O nouă tranşă de vaccin Pfizer soseşte în România

O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 303.030 doze, soseşte luni în ţară. Vaccinurile vor sosi pe cale aeriană, pe aeroportul din Otopeni.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 12.556.889 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 7.936.721 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare