O prima întrevedere între trimiși speciali din Turcia si Armenia va avea loc vineri la Moscova, pentru a iniția astfel dialogul dintre cele două state

Turcia a confirmat miercuri întâlnirea de vineri, de la Moscova, între trimisul său special şi cel al Armeniei, ambii numiţi recent pentru a iniţia dialogul între cele două state, informează AFP, citat de Agerpres.

Turcia şi Armenia au o lungă istorie de conflicte de la genocidul a peste un milion de armeni în 1915, reaprinse începând din 1993 de războiul din Nagorno-Karabah dintre Armenia şi Azerbaidjan, aliat al Ankarei, notează sursa citată.

Prima întrevedere între Serdar Kilic, fostul ambasador al Turciei la Washington, şi Ruben Rubinian, vicepreşedinte al Adunării Naţionale a Armeniei, va avea loc vineri, la Moscova, a confirmat pentru AFP Ministerul de Externe de la Ankara.

Guvernele de la Erevan şi Ankara au anunţat la mijlocul lui decembrie numirea celor doi emisari speciali, preludiul unei normalizări şi al stabilirii de relaţii diplomatice între cele două state.

Turcia a anunţat atunci şi reluarea viitoare a curselor aeriene directe, suspendate din 2020, între capitale, însă fără a indica o dată precisă.

În ce o priveşte, Armenia a ridicat la 1 ianuarie embargoul în vigoare de un an asupra produselor turceşti.

Turcia şi Armenia nu au stabilit niciodată relaţii diplomatice oficiale, iar frontiera terestră comună este închisă din 1991.

Ankara refuză să recunoască drept genocid masacrul asupra armenilor din timpul Primului Război Mondial, comis în perioada de sfârşit a Imperiului Otoman, şi vorbeşte despre ‘masacre de cele două părţi’.

Însă autorităţile armene au acceptat să lase deoparte acest subiect pentru a favoriza normalizarea relaţiilor bilaterale.

Tensiunile recente au fost alimentate mai ales de sprijinul acordat de Turcia Azerbaidjanului în cel mai recent conflict din Nagorno-Karabah, încheiat printr-un armistiţiu la sfârşitul lui 2020 sub egida Moscovei.

La sfârşitul anului trecut, într-un interviu televizat, şeful diplomaţiei turce Mevlüt Cavusoglu a salutat eforturile Armeniei şi ‘bunele sale intenţii’.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare