Un caz revoltător a avut loc în București acum câteva zile și care arată că problema școlii românești o reprezintă cadrul legal, mai precis legea educației, modelată pe baza proiectului prezidențial „România educată”, r3media.ro.
Astfel, o profesoară a fost dată afară și sancționată după ce a intervenit în apărarea unui copil agresat de un coleg, împiedicând o tragedie. Evenimentul s-a petrecut la grădinița nr.111 din sectorul 6, București, informează site-ul educatieprinlectura.ro.
În timpul orei de arte vizuale din 11 martie 2024, un copil făcut o criză de nervi și a intenționat să-i înfigă în ochi colegului său un creion ascuțit. Copilul nervos era cunoscut pentru antecedentele sale agresive.
Vârful creionului a străpuns câțiva milimetri pleoapa inferioară al victimei, însă din fericire copilul nu și-a pierdut ochiul sau vederea în urma acestui incident, fiind salvat de intervenția promptă a învățătoarei. Ea l-a îndepărtat pe agresor de victimă și la mustrat pentru fapta făcută.
Profesoara a inspectat rana copilului și a observat că totul era în regulă, creionul oprindu-se la cornee. Ce răsplată a primit pentru că a intervenit salvator?
Grădinița nr.111 i-a solicitat demisia pentru „lipsa de delicatețe în gestionarea cazului”, femeia fiind acuzată de „bruscarea agresorului”.
Mai mult, mama copilului agresor a înaintat plângeri penale împotriva tuturor cadrelor didactice prezente, deși majoritatea nu erau de față, fiind „vinovate” de faptul că erau pe tura respectivă. Motivul invocat? „Traumatizarea fizică și psihică pe viață” a agresorului.
Totul a fost dezvăluit într-o scrisoare pe care profesoara le-a trimis-o părinților de la grădiniță, explicând motivele demisiei.
Acesta este cel mai recent caz în care cadrele didactice sunt împiedicate, prin legea educației (Cîmpeanu-Deca-Iohannis) să acționeze împotriva copiilor agresivi sau care tulbură orele de curs.
Reamintim că zilele trecute, un elev din Târgu Mureș și-a bătut diriginta. „Pedeapsa” maximă pe care a primit-o a fost o suspendare de cinci zile.
Ministerul Educației a eliminat, prin lege, exmatricularea din școală. Aceasta se poate dicta doar în cazuri „grave”, dar copilul se poate reînscrie anul următor, făcând pedeapsa complet inoperantă.
Iată scrisoarea integrală a profesoarei de arte vizuale:
Stimați părinți,
Mi-aș fi dorit să vă trimit scrisoarea de față în cu totul alte condiții și să vă asaltez doar cu vești bune despre copii și despre activitățile noastre. Însă contextul este altul și vă sunt datoare cu un rezumat informativ. Încep prin a vă anunț a că am încheiat luni, 11 martie, colaborarea cu gradinița și, prin urmare, cu copiii dvs și că mai departe cursurile de arte vizuale nu se vor mai susție (în acest sens vom încheia corect pentru dvs și toată partea contabilă, pentru care veți primi o înștiințare separată).
Motivul este un eveniment care s-a petrecut în timpul orelor nostre de luni, 11 martie pe care în mod subiectiv nu-l pot clasifica decât înfiorător și care m-a depășit uman din multe puncte de vedere. Dar trebuie să știți de el în ideea să vă informați și protejați copiii proprii de pericole.
Pe scurt, un copil cu multe antecedente de agresivitate în trecut (semnalate de către mine și dna educatoare părinților care nu admit și nu iau nicio măsură în sensul consilierii lui, refuzând-o repetat și pe cea pe care i-ar putea-o oferi instituția) a avut o criză de nervi asociată cu cruzime maximă și a intenț ionat să-și pedepseacă un coleg de masă înfingându-i un creion în ochi.
Pentru că victima s-a ferit instinctiv, vârful ascuț it al creionului a tăiat doar câțiva mm pleoapa inferioară și a străpuns-o. Copiii în criză de tantrum sau, ca în momentul de față – în izbucnirile violente nu aud intervențiile verbale ale adulților și sunt ca într-o transă, surzi, nu se opresc din lupta lor.
Având în minte un caz similar petrecut în această grădiniță cu mai mulți ani în urmă, unde copilului victimă a colegului său – medicii nu i-au mai putut face nimic decât să-i extirpe ochiul perforat și să-l protezeze cu ochi de sticlă, eu am o grijă exagerată cu copiii când este vorba de ochi.
În debutul orelor și la începutul lucrului cu fiecare tip de materiale noi facem o minimă informare de protecție a muncii, copiii ȘTIU că nu au voie să atace fața, capul, nici măcar în joacă. Pentru gesturi bruște în zona feței pe care le reperez – ei știu că se ridică de la masă și sunt conduși în clasă și li se refuză accesul la acea oră.
Ș i totuși unii o fac încercându-ne limitele (în general copiii susținuți de părinți să facă absolut tot ce vor) doar să demonstreze adulților că sar linia.
Și această linie a fost sărită și luni, în ora mea. Agresorul a făcut-o mai repede decât mine, lovitura cu intenție criminală mi-a depășit vigilența. Reacția mea, proporțională cu gravitatea situației, nu a fost una pe care să o pot justifica pedagogic sau de care să fiu mândră. A fost una de răspuns a sistemului nervos simpatic, care a acționat în legitimă apărare a terțului, și anume am intervenit, am bruscat agresorul, extrăgându-l cu viteză de lângă victimă pentru ca lupta dintre ei să nu mai continue, având în vedere că pumnul era în încleștat pe creion și că agresorul repeta obsesiv ”lasă, că și el mi-a dat”, dându-mi de înțeles că răzbunarea este încă în desfășurare.
L-am îndepărtat la o altă masă, încercând să-l apuc de orice pot mai repede sau eficient (haine, păr, umeri), l-am mustrat, îngrozită de ce poate să facă! Am inspectat rana victimei și m-am liniștit că ochiul e integru și valid. Vârful creionului se oprise la cornee fără a o perfora, copilul a fost salvat cu voia Domnului de la o tragedie care l-ar fi lăsat infirm pe viață.
Ora a continuat cu liniștirea copiilor, cu finalizarea lucrărilor și efectuarea de fotografii cu ceea ce au lucrat, copiii au fost conduși în clasă, copilul rănit a fost văzut de medicul grădiniței care i-a acordat îngrijirea necesară și totul părea că și-a revenit la echilibru după întreaga spaimă. Am informat pe toți cei abilitați de cele petrecute.
Motivul plecării mele din proiect este altul, nu acest accident în sine, pe care familia victimei l-a tratat cu tot calmul, căldura și înțelegea, ci faptul că Grădinița mi-a solicitat demisia (în urma solicitării am și oferit-o pe loc) pentru lipsa de delicatețe în gestionarea cazului, pentru bruscarea agresorului.
Mama copilului agresor a înaintat plângeri penale în urma cărora vom fi sancț ionați suplimentar toți cei implicați (unii din simplul motiv că accidentul era pe tura lor, chiar dacă nu erau de față).
Motivul invocat este traumatizarea fizică ș i psihică pe viață a agresorului care a fost izolat și pedepsit.
Demersul dumneaei are ca implicații dosar penal, încetarea activității cursului, retragerea certificatului meu de integritate de la inspectorat, faptul că de luni, 11 martie nu mai am loc de muncă deloc și nici nu voi mai avea vreodată voie să lucrez în învățământ, implică de asemenea procedural și pedepsirea restului personalului de la grupă că nu m-a ajutat etc.
Mama copilului agresor l-a purtat pe micuț cu ea și l-a făcut să stea de față la toate demersurile intreprinse de denigrare a noastră, validându-i a mia oară cu satisfacție comportamentul agresiv și justificănd direcțiunii și cadrelor didactice că așa îi consolidează ea stima de sine pe care eu i-am răpit-o în acea zi arătându-i cât a greșit.
Aș fi vrut să am puteri supranaturale în acea zi și să împiedic magic ceea ce s-a petrecut, fără acea intervenție fizică, însă nu dispun de asemenea puteri. Instinctul matern din mine a acționat irațional, dar a salvat un copil de orbire.
Dau slavă în fiecare secundă că acel copil rănit are doar pielea secționată, dar ochiul întreg. Că sacrificarea întregii mele cariere (de trei decade) într-un singur minut are un sens, mă voi duce la Judecata finală cu această victorie și voi depune un ochi întreg al unui copil la picioarele Domnului.
Atât am realizat în viață, restul ce am clădit vreodată tinde către zero. Ochiul acela e mult. E totul. Merită nu doar cariera, ci și viața noastră o astfel de salvare.
Vă spun cu sinceritate că dacă vreodată voi mai fi pusă în situația de a acționa să salvez ceva într-o încăierare voi face la fel, indiferent că va fi nevoie să despart un agresor de victima sa folosind trasul de păr, de haine sau să interpun un stâlp de telegraf, o voi face, pentru că agresorii nu se opresc când îi rogi frumos, am încercat doi ani de zile să îl rog frumos.
E doar un copilaș căruia i se confirmă greșit lucruri, sistemul se luptă și se va lupta și pe viitor cu familiile care îi cresc astfel, ei rămânănd în continuare potențiale pericole (nesancționate, nenotificate în scris, cum e cazul de față) între ceilalți copii.
Vă rog să primiți din partea mea scuzele pentru neputința de a face ceva și să le transmiteți și acelora dintre copilașii dvs pentru care întâlnirea cu activitățile cursului meu a însemnat ceva frumos, luminos sau interesant, față de care nu știu dacă voi mai avea ocazia să-mi iau la revedere. Îmi pare rău că lucrările lor care pregăteau o mare expoziție și un proiect deosebit au rămas neterminate.
Îi rog să aibă grijă de ei și de cei din jur, să alunge din viața și memoria lor episoadele de desene animate de tip hor**r sau violente din care unii se inspiră și să înțeleagă cândva că vor putea face diferența dintre lumină și întuneric acolo unde vor păși vreodată. Vă îmbrățișez cu toată dragostea neștirbită,
C. D.,
Profesor de arte vizuale”.
