O republică anunţă că va rupe relaţiile diplomatice cu Taiwan și se alătură Chinei

Republica Nauru va rupe relaţiile diplomatice cu Taiwan şi va recunoaşte China, a anunţat luni micul stat din Pacific, relatează Reuters şi AFP. Este primul aliat diplomatic al Taipeiului care se reorientează spre Beijing, după recentele alegeri prezidenţiale din Taiwan, conform Agerpres.

Guvernul din Nauru a asigurat că este „în interesul” ţării şi al poporului să reia pe deplin relaţiile diplomatice cu China.

„Aceasta înseamnă că Republica Nauru nu va mai recunoaşte Republica China (Taiwan) ca stat separat, ci ca parte inalienabilă a teritoriului Chinei, va rupe
‘relaţiile diplomatice’ cu Taiwan începând de azi şi nu va mai dezvolta niciun fel de relaţii ori schimburi oficiale cu Taiwan”, se arată într-un comunicat al executivului de la Yaren, capitala de facto a statului insular cu circa 12.500 de locuitori.

Lai Ching-te (64 de ani), reprezentantul Partidului Democrat Progresist (DPP) – descris de Beijing ca fiind un „pericol grav”, deoarece partidul său susţine că insula este de facto independentă – a câştigat alegerile prezidenţiale organizate sâmbătă în Taiwan. Beijingul a transmis după scrutinul prezidenţial şi parlamentar că reunificarea este inevitabilă.

Autorităţile taiwaneze au reacţionat la anunţul de luni al autorităţilor din Nauru acuzând China că a oferit „ajutoare economice” micului stat din Pacific în schimbul renunţării la recunoaşterea Taiwanului.

După această decizie, Taiwanul mai rămâne cu doar 12 aliaţi diplomatici, între care Guatemala, Paraguay, Palau şi insulele Marshall.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare