O ZI NEAGRĂ pentru părinți / Guvernul Orban a hotărât AMÂNAREA dublării alocațiilor pentru copii

Premierul Orban a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că nu se dublează alocațiile pentru copii până la data de 1 august 2020.

  • Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a propus în şedinţa Cabinetului Orban introducerea pe ordinea de zi suplimentară a acestui proiect de OUG.

Orban a declarat miercuri că Guvernul va proroga termenul de aplicare a legii care prevede dublarea alocaţiei pentru copii.

” În Legea de bugetului de stat nu am cuprins sumele necesare, care sunt destul de mari, sunt peste 6 miliarde de lei, pentru a putea susţine această măsură şi, de altfel, nici nu avem voie, constituţional şi legal, să generăm cheltuieli fără să existe sursă în Legea bugetului de stat. Ca atare, vom proroga termenul de intrare în vigoare până la primul moment în care putem face rectificarea bugetară”, a declarat Ludovic Orban, la plecarea de la evenimentul dedicat Zilei Culturii organizat la Ateneul Român, întrebat dacă Guvernul va proroga termenul în şedinţa de joi.

Guvernul a introdus, pe ordinea de zi a şedinţei de joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se prorogă până la 1 august termenul de intrare în vigoare a Legii privind dublarea alocaţiei pentru copii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare