Deputata Oana Marciana Ozmen (PNL) afirmă că a participat la discuțiile cu o delegație diplomatică de înalt nivel a Republicii Coreea.
- ”Împreună cu Ben Oni Ardelean și Ioan Cupșa, colegii mei parlamentari, am participat la discuțiile cu o delegație diplomatică de înalt nivel a Republicii Coreea, condusă de Președintele Comisiei de Apărare Mr. Han Ki Ho și Ministrul Înzestrării HE Seok Jong Gun. De asemenea, la întâlnire au participat mai mulți senatori.
Îi mulțumim Excelenței Sale, domnul Rim Kap-Soo, Ambasadorul Republicii Coreea, pentru deschidere și cooperare! În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru consolidarea relațiilor bilaterale cu Republica Coreea”, spune Oana Marciana Ozmen.