Oana Marciana Ozmen (PNL), la „BSDA 2023 Homeland Security, Safety & Protection”, conferință organizată de TNT Productions România și MAI. Evenimentul a reunit reprezentați ai industriei de apărare

Deputata PNL Oana Marciana Ozmen a declarat, joi, că a participat la „BSDA 2023 Homeland Security, Safety & Protection”, conferință organizată de TNT Productions România și Ministerul Afacerilor Interne.
”Evenimentul a reunit reprezentați ai industriei de apărare și factorii de decizie guvernamentali cu competențe în acest domeniu.
Tema principală a evenimentului a fost „Provocările de securitate și siguranță în schimbările de mediu nesfârșite și tehnologiile avansate”.
Chestorul general de poliție Bogdan Despescu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a afirmat că strategia națională de siguranță și ordine publică se bazează pe prevenire și contramăsuri, performanță, abordare integrată și management operațional și reziliență instituțională. De asemenea, domnul Raed Arafat, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a susținut un discurs substanțial.
La eveniment a participat și colegul meu, domnul Sorin Moldovan, Vicepreședintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din cadrul Camerei Deputaților.
În actuala situație internațională tensionată, este necesară susținerea creșterii procentului PIB alocat domeniului apărării. Protejăm România!”, spune Oana Marciana Ozmen.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare