Deputata PNL Oana Marciana Ozmen a participat, la invitația Excelenței Sale, doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania la București, la recepția oferită cu ocazia Zilei Independenței Albaniei.
- ”La eveniment au participat demnitari, diplomați și reprezentanți ai societății civile. Țările noastre celebrează 70 de ani de la ridicarea relațiilor diplomatice la nivel de ambasade.
Între țările noastre există o relație specială. Imnul Albaniei a fost compus de Ciprian Porumbescu sub titlul „Pe-al nostru steag e scris Unire”.
De asemenea, Legea privind protecția minorităților naționale din Albania recunoaște minoritatea aromână printre cele nouă minorități naționale din acest stat.
În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru întărirea relațiilor diplomatice, culturale și economice dintre România și Albania.
Împreună, construim un viitor sigur pentru cetățenii ambelor state!
Mulțumesc Excelenței Sale, doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania la București, pentru invitație!”, spune Ozmen.