Oana Marciana Özmen: Proiectul de lege privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, raport favorabil în comisii

Deputatul afiliat PNL, Oana Marciana Özmen, anunță că proiectul de lege privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, raport favorabil în comisii. 
  • Proiectul de lege (142/2022) pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, proiect pe care l-am inițiat alături de colegi din Parlamentul României care aparțin tuturor grupurilor parlamentare, a primit un raport favorabil preliminar din partea Comisiei pentru industrii și servicii, Comisiei de mediu și Comisiei pentru administrație publică, spune deputatul PNL.

Aceasta precizează că modificările propuse în acest proiect vizează actualizarea legislației privind performanța energetică în raport cu cerințele tehnico-economice și de mediu în vederea creșterii procentului de clădiri verzi.

  • ”Renovarea blocurilor de locuințe va trebui să realizată în așa manieră încât performanța energetică a acestora să fie cât mai mare, iar cetățenii să locuiască în clădiri sigure, prietenoase cu mediul, bucurându-se în același timp de confort și facturi mai mici la energie”, spune Oana Marciana Ozmen.

”Îmi exprim încrederea că actualizarea legislației pentru obținerea eficienței energetice trebuie adoptată cu prioritate”, menționează ea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare