Oana Özmen (PNL), la evenimentul „INAEXPO – Hub pentru inovare și dezvoltare în administrație”: Am discutat despre eficiență energetică și gestionarea deșeurilor

Deputatul PNL Oana Marciana Özmen spune, luni, despre evenimentul „INAEXPO – Hub pentru inovare și dezvoltare în administrație”, că s-a discutat despre eficiență energetică și gestionarea deșeurilor.
  • Institutul Național de Administrație și Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților au organizat evenimentul „INAEXPO – Hub pentru inovare și dezvoltare în administrație”. În cadrul dezbaterii la care am participat, „Focus pe administrație publică verde”, am discutat despre eficiență energetică și gestionarea deșeurilor, afirmă deputata PNL.

Împreună cu colegii mei din Comisia pentru industrii și servicii, parlamentari din PNL, PSD, UDMR, dar și reprezentanți ai poziției, am inițiat Plx 142/2022. A fost votat în Parlament proiectul care modifică OUG 18/2009 privind performanța energetică a blocurilor de locuit și care a urmărit îndeplinirea jaloanelor stabilite prin PNRR privind includerea în cheltuielile eligible, cum ar fi: termoizolarea planșeului, înlocuirea și izolarea podurilor neîncălzite și a șarpantei, înlocuirea lifturilor în integralitate sau a componentelor acestora pe baza raportului de specialitate, spune ea.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că din bugetul total de peste 2,8 miliarde de euro disponibili pentru eficientizarea energetică şi asigurarea siguranţei seismice a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice, mai sunt disponibili doar 974 milioane, două treimi din fonduri fiind accesate deja.

  • Prin PNRR, pentru reciclare sunt alocate 286 milioane de euro, iar companiile care desfășoară activități de reciclare vor putea beneficia de un buget de aproximativ 300 milioane euro pentru investiții în achiziția de echipamente necesare dezvoltării și tehnologizării unităților de procesare a deșeurilor periculoase și nepericuloase.

În cadrul evenimentului, echipa Colegiului Național „Grigore Moisil” au prezentat o serie de proiecte inovative. Elevii au printat sigla INA cu ajutorul unei imprimante 3D.

Am discutat despre proiectul nZEBI, un program educațional care își propune să promoveze eficiența energetică în rândul copiilor. Programul a avut un impact extraordinar în rândul elevilor din Sectorul 6.
  • Le mulțumesc organizatorilor pentru invitația de a participa la acest eveniment foarte reușit! O felicit pe Iuliana Leca, director în cadrul Institutului Național de Administrație, pentru modul în care a moderat dezbaterea „Focus pe administrație publică verde”!

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare