Obiectivele de mediu ale UE, ”dificil” de atins până în 2030

Agenţia Europeană de Mediu (AEM) consideră, într-un raport publicat luni, că este „dificil” ca cele 27 de state membre să îndeplinească ambiţiile climatice ale Uniunii Europene (UE) până în 2030, în special în ceea ce priveşte consumul de energie şi agricultura ecologică, transmite AFP, conform Agerpres.

„Potrivit analizei AEM, este posibil ca UE să nu îşi atingă majoritatea obiectivelor până în 2030”, a sintetizat într-un comunicat agenţia cu sediul la Copenhaga.

Spre exemplu, potrivit AEM, este „foarte puţin probabil” ca UE să reuşească să îşi diminueze consumul de energie în măsura propusă (992,5 milioane de tone echivalent petrol).

Pentru a atinge acest obiectiv în „2030, ritmul mediu anual de reducere observat în ultimii zece ani va trebui să fie de trei ori mai rapid”, a estimat ea.

În plus, atingerea unei cote de 42,5% de energii regenerabile în cadrul consumului global este considerată „puţin probabilă”.

Pe de altă parte, este „fără îndoială, probabil” ca obiectivul de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră să fie atins până în 2030, a notat AEM.

Raportul, care îşi propune să fie actualizat anual, evaluează progresele înregistrate de ţările membre în raport cu cele 28 de obiective ale Programului de Acţiune pentru Mediu al UE, ce acoperă perioada 2021-2030.

Potrivit textului, este „foarte puţin probabil” ca 25% din terenurile agricole să fie cultivate conform criteriilor agriculturii ecologice.

„Pentru a accelera progresele, statele membre trebuie să aplice mai mult legile existente, să ia măsuri suplimentare şi să integreze clima şi mediul în alte domenii politice”, a insistat instituţia.

O veste bună, însă: este „foarte probabil” ca UE să reuşească să reducă cu 55% numărul de decese premature asociate cu poluarea aerului.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare