OFICIAL / Federaţia franceză de tenis confirmă amânarea cu o săptămână a turneului de la Roland Garros

Federaţia franceză de tenis (FFT) a confirmat oficial, joi, amânarea cu o săptămână a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, programat iniţial între 23 mai şi 6 iunie, informează AFP, scrie pressonline.ro

Astfel, meciurile de pe tabloul principal se vor desfăşura între 30 mai şi 13 iunie, după calificările care vor avea loc între 24 şi 28 mai, a precizat FFT într-un comunicat.

Obiectivul ‘pentru această ediţie 2021 de la Roland Garros este de a maximiza şansele ca turneul să se poată juca în faţa unui număr cât mai mare posibil de spectatori, atât pentru jucători şi jucătoare, cât şi pentru întreaga comunitate de entuziaşti, garantând în acelaşi timp securitatea sanitară a fiecăruia’, a explicat Federaţia din Hexagon.

‘Având în vedere acest dublu obiectiv, fiecare săptămână poate fi preţioasă’, subliniază FFT.

Ediţia 2020 a turneului de la Roland Garros a fost amânată din mai până în septembrie, din cauza pandemiei de coronavirus, o decizie care a surprins întreaga lume a tenisului la momentul respectiv.

De data acesta, amânarea cu doar o săptămână a competiţiei pariziene pe zgură va avea un impact limitat asupra programului internaţional, chiar dacă vor exista doar două săptămâni între finala de la Roland Garros şi startul turneului pe iarbă de la Wimbledon (28 iunie-11 iulie).

Sursa: pressonline.ro