OFICIAL – Ministrul Educaţiei a demisionat din cauza pretenţiilor UDMR

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a demisionat joi din cauză că nu a fost de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanţei privind desfăşurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităţilor.

  • Într-o intervenţie televizată, el a anunţat că această intervenţie este una inacceptabilă şi a precizat că nu s-au făcut presiuni asupra sa să demisioneze.

„Eu nu pot să pun în pericol stabilitatea Guvernului sau majoritatea parlamentară prin acţiunile mele unilaterale. Prefer să mă retrag atunci când solicitările depăşesc o anumită limită, a conştiinţei mele.

E logic ca o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care să modifice Legea educaţiei trebuie iniţiată şi semnată de ministrul Educaţiei Naţionale şi am delegat dreptul de semnătură pentru a rezolva această problemă doamnei secretar de stat Irina Covaci, care răspunde de minorităţi. (…)

  • UDMR a solicitat introducerea unei ordonanţe de acest gen şi coaliţia aflată la guvernare a susţinut această solicitare.

Am lăsat această solicitare să-şi parcurgă traseul, dar am declarat că eu nu semnez şi, în acelaşi timp, că îmi voi depune demisia dacă această ordonanţă de urgenţă îşi urmează cursul”, a declarat Popa la B1 tv.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a pus zilele trecute „pumnul în gură” celor de la guvernare:

Kelemen Hunor„Acordul parlamentar este semnat pe o perioadă de patru ani, deci nu trebuie semnat de fiecare dată niciun acord. Nu am reînnoit niciodată, am semnat o dată şi în acord scrie că dacă cineva, în sesiunea parlamentară, la început, la sfârşit, pe parcursul sesiunii, dacă are motive atunci poate revizui tot ce crede despre acest protocol de colaborare parlamentară.

Ne-am întâlnit şi am vorbit în această perioadă de două săptămâni de când a început sesiunea parlamentară despre un singur subiect, despre acel articol care a fost introdus de ministrul Educaţiei în ordonanţa simplă din august privind educaţia şi Legea Educaţiei şi care prevede predarea limbii şi literaturii române într-un mod neprofesionist şi ne întoarce într-o perioadă pe care noi am depăşit-o. Fiindcă această problemă, cândva, a fost o problemă politică, a existat o dezbatere politică, dar am depăşit. Acum este o chestiune de specialitate.

Şi el, din varii motive, din supărare, din nu ştiu ce alte motive, a introdus acest articol care nici nu poate fi aplicat, nici nu este corect, lezează interesele elevilor. 53.000 de copii sunt afectaţi, interesele învăţătorilor şi învăţătoarelor care au specializarea de a preda în limba română şi literatura română în clasele începătoare şi aşa mai departe.”, a afirmat sâmbătă Kelemen Hunor la Palatul Parlamentului.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare