Ofiţer SRI, pus sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă

Bogdan Popescu, ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI) Dobrogea, a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu ziua de sâmbătă, faţă de Bogdan Popescu, ofiţer în cadrul SRI – Direcţia Regională de Informaţii Dobrogea, cu gradul de căpitan, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la data de data de 9 august, Bogdan Popescu, în calitatea menţionată, i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Serviciului Român de Informaţii, astfel încât să îi determine să nu îşi îndeplinească un act ce intra în atribuţiile de serviciu ale acestora şi care ar fi vizat persoana respectivă.

„Vinerea trecută, inculpatul Bogdan Popescu a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menţionat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, menţionează procurorii.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare