Olaf Scholz cere ca țările din Balcanii Occidentali să adere cât mai repede la UE. „Trebuie să se întâmple curând”

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a reluat luni pledoaria pentru primirea a şase state din Balcanii Occidentali în Uniunea Europeană. „Trebuie să se întâmple curând”, a spus acesta, relatează DPA, potrivit Agerpres. 

„Este destul de clar că la 20 de ani după ce acestor ţări li s-a promis aderarea, ea trebuie să se întâmple curând”, a declarat şeful executivului german la Tirana, cu ocazia Summitului Balcanilor Occidentali. Ţările în cauză sunt Bosnia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia şi Albania. Prezentă la acest summit, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că reuniunea de la Tirana trimite un mesaj puternic privind angajamentul UE faţă de extindere.

„Accesul la piaţa internă ar trebui să fie sporit, dar şi acest lucru presupune reforme. Cei care sunt pregătiţi pentru reforme vor primi fonduri pentru investiţii din partea UE”, a spus ea. Toate cele şase ţări şi-au propus să devină membre ale UE, dar ele se află în etape diferite ale procesului de aderare. Summitul Balcanilor Occidentali de la Tirana se desfăşoară sub auspiciile Procesului Berlin, iniţiat de fostul cancelar german Angela Merkel în 2014. Reuniunea la nivel înalt în acest format are loc pentru prima dată în Balcanii Occidentali.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare