Olt: 15 percheziţii în 4 judeţe la persoane bănuite de evaziune de 3,5 milioane euro prin vânzarea de auto online

Poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice Olt, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat joi dimineaţa 15 percheziţii domiciliare, în judeţele Olt, Dolj, Ilfov şi Braşov, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălarea banilor în urma vânzării de autoturisme şi piese auto second hand prin intermediul unei platforme online.

Prejudiciul a fost estimat la 3,5 milioane euro, iar dosarul este înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, precizează această unitate de parchet într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Evaziunea fiscală s-ar fi produs prin nedeclararea vânzărilor organelor fiscale şi sustragerea de la plata taxelor datorate la bugetul de stat, spălarea banilor s-ar fi produs prin intermediul administratorului unei societăţi comerciale care ar fi depus în conturile firmei sume de bani cu titlu de aport propriu sau împrumut.

‘În fapt, în perioada 2017 – 2023, persoanele bănuite, prin intermediul unor platforme de vânzare online, ar fi desfăşurat activităţi economice cu autoturisme şi piese auto second – hand, fără a le declara organelor fiscale, în scopul sustragerii de la plata taxelor datorate bugetului de stat, astfel, obţinând venituri totale de aproximativ 3.500.000 euro. Veniturile ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor, prin intermediul unei persoane, administrator al unei societăţi comerciale, care ar fi depus în conturile societăţii sume de bani cu titlu de aport propriu sau împrumut’, se menţionează în comunicat.

Firma respectivă ar fi achiziţionat în ultimi trei ani, din banii obţinuţi din operaţiunile financiare menţionate, imobile în valoare de peste 1.200.000 lei, fiind creat un lanţ economic – financiar care să dea aparenţa legalităţii sumelor de bani rezultate din activitatea infracţională.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe documente şi telefoane mobile ce ar fi fost folosite în activitatea infracţională, iar cinci persoane au fost conduse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi Serviciul Judeţean de Protecţie Internă Olt.

Percheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Dolj, Ilfov şi Braşov şi luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale din Olt şi Braşov.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare