Olt: Ample verificări ale poliţiştilor după un apel fals la 112; un copil anunţase că e în pericol

Poliţiştii au folosit ample resurse umane şi tehnice pentru a efectua verificări în urma unui apel fals la 112 prin care un minor în vârstă de 12 ani a sesizat că cineva încearcă să-l omoare, la finalul cercetărilor părintele copilului fiind sancţionat cu amendă, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Apelul fals a fost făcut luni seara, de pe un număr alocat unei tablete distribuite unei eleve de liceu din Slatina.

‘La data de 15 mai 2023, în jurul orei 19:30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o persoană, cu privire la faptul că o altă persoană încearcă să o omoare. În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Olt, s-a constatat faptul că numărul de telefon de pe care s-a efectuat apelul era alocat unei tablete distribuită unei eleve de liceu. În urma activităţilor investigativ-operative, la care au fost folosite resurse umane şi tehnice de amploare, poliţiştii au identificat eleva că fiind o minoră, în vârstă de 17 ani, din municipiul Slatina, care a declarat că nu a fost în pericol, iar tableta i-ar fi fost luată de către un alt minor, care ar fi efectuat Apelul de Urgenţă’, a precizat sursa citată.

Din cercetările poliţiştilor a reieşit că apelul de urgenţă a fost efectuat de un minor în vârstă de 12 ani, din municipiul Slatina, iar părintele acestuia a fost sancţionat cu o amendă de 500 de lei.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare