Poliţiştii efectuează cercetări pentru infracţiunea de lipsire de libertate în cazul unei minore în vârstă de 15 ani, găsită în locuinţa unui tânăr de 19 ani, din judeţul Dolj, după ce tatăl fetei a reclamat, sâmbătă seara, că fiica lui a fost luată cu forţa de pe stradă de persoane necunoscute, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. ‘La data de 13 februarie, în jurul orelor 20,14, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş au fost sesizaţi prin apel de urgenţă 112, de un bărbat de 47 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fiica sa de 15 ani ar fi fost luată cu forţa de pe stradă de persoane necunoscute. În urma activităţilor operativ-informative efectuate, în jurul orelor 23,00, minora a fost găsită la locuinţa unui tânăr de 19 ani, din comuna Coţofenii din Faţă, judeţul Dolj’, se arată într-un comunicat IPJ Olt, transmis duminică AGERPRES. Minora a fost preluată de poliţişti şi internată într-un centru aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Olt. Poliţiştii desfăşoară activităţi pentru clarificarea situaţiei de fapt în acest caz.
Sursa: PRESSONLINE