Olt: Cultură de cannabis, descoperită în locuința unui bărbat

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Olt, sub coordonarea procurorilor DIICOT au efectuat, joi, o percheziție la locuința unui bărbat bănuit de trafic și consum de droguri.

În locuință a fost descoperită și indisponibilizată o plantație de cannabis indoor, ce cuprindea 59 de ghivece (cu 63 de plante) și o instalație completă pentru însămânțarea și creșterea plantelor.

În urma cercetărilor a reieşit că, în perioada  2018 și până în prezent, tânărul ar fi comercializat aproape un kilogram de cannabis către diverse persoane din Slatina.

Patru persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare