Omanul, care a acţionat ca mediator cheie înainte ca SUA şi Israelul să lanseze războiul împotriva Iranului în februarie, le-a cerut miercuri celor două ţări care au pornit acest război să „lase Iranul în pace”, solicitând totodată crearea unui cadru de cooperare între Teheran şi vecinii săi arabi aliaţi cu Washingtonul, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.
„Lăsaţi Iranul în pace!”, a spus ministrul omanez de externe, Badr al-Busaidi, într-un interviu acordat programului de ştiri britanic Channel 4 News. El a estimat că, după bombardamentele care au lovit obiective militare iraniene şi instalaţiile nucleare, Statele Unite şi Israelul nu mai au acum nicio justificare să reia atacurile.
„Din câte am înţeles de la americani, instalaţiile (nucleare) au fost bombardate şi totul a fost distrus”, a remarcat şeful diplomaţiei statului Oman. Aşadar, „sincer vorbind, ce mai vor acum de fapt de la Iran?”, a întrebat el, referindu-se la recentele ameninţări formulate de preşedintele american Donald Trump şi de premierul israelian Benjamin Netanyahu de a relua bombardarea Iranului pentru a-i distruge programele nuclear şi de rachete balistice şi a-l forţa să ridice restricţiile asupra navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz.
Ministrul omanez a îndemnat SUA şi Israelul ca, după alegerile desfăşurate săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare în aceste două ţări, să „revină la masa negocierilor” cu Iranul.
„Trăim într-o lume modernă şi oamenii vor să trăiască în pace, şi cred că trebuie să-i spunem (Washingtonului) că drumul distrugerii şi al războiului nu este lucrul la care aspiră popoarele”, a subliniat el.
Aceasta este „opinia majorităţii” şi războiul pe care SUA şi Israelul l-au lansat împotriva Iranului în februarie „ne-a adus distrugere şi ură”, a mai remarcat ministrul Badr al-Busaidi
În acest context, el a îndemnat partenerii ţării sale din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), respectiv Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Bahrain, „să spună Statelor Unite adevărul (…), acela că este nevoie ca lucrurile să fie soluţionate paşnic, în mod civilizat”.
El a insistat ca guvernul ce va rezulta în Israel după alegerile desfăşurate marţi să „înceteze să ameninţe Iranul” şi să „se concentreze pe soluţionarea justă a cauzei palestiniene”, care „este problema centrală” a Orientului Mijlociu.
Pe de altă parte, ministrul omanez de externe şi-a reiterat apelul pentru un acord-cadru de „neagresiune” şi cooperare pentru securitatea Golfului Persic, care să includă şi Iranul, şi le-a cerut statelor din regiune să colaboreze cu scopul de a „construi un viitor pentru noi pe care sperăm să-l sprijine prietenii şi aliaţii noştri”.
Ministrul Badr al-Busaidi a mediat negocierile dintre Teheran şi Washington înainte ca SUA şi Israelul să lanseze pe 28 februarie atacurile aeriene asupra Iranului. El i-a reproşat apoi lui Trump că „s-a lăsat atras” de Israel în război într-un moment în care un acord cu Teheranul părea „cu adevărat posibil”.
Într-un articol de opinie publicat în martie în săptămânalul britanic The Economist, ministrul omanez a renunţat la obişnuita reţinere diplomatică şi a descris direct războiul pornit de SUA şi Israel împotriva Iranului drept o „catastrofă”.
După nouă luni de negocieri, Washingtonul şi Teheranul ajunseseră „la doi paşi de a conveni un acord veritabil” asupra programului nuclear iranian, dar administraţia preşedintelui Trump „s-a lăsat atrasă în acest război”, fiind convinsă de „liderii israelieni” că „o capitulare necondiţionată (a Iranului n.red) ar fi urmat rapid asaltului iniţial”, iar aceasta a fost „cea mai mare greşeală de calcul a administraţiei americane”, a menţionat ministrul din Oman mediator al discuţiilor.
„Prietenii Statelor Unite au datoria să spună adevărul” şi să-i atragă atenţia aliatului lor de la Washington cât de mult a „pierdut controlul asupra propriei politici externe”, a concluzionat el în articol.
sursa – AGERPRES



