OMV Petrom contribuie cu 3 milioane de euro la modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti

OMV Petrom susţine modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti „Dr. Constantin Andreoiu” cu 3 milioane de euro. Unitatea medicală, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Prahova, este cea mai importantă din judeţ, fiind singurul spital din zonă cu secţii de chirurgie plastică, micro-chirurgie reconstructivă şi tratare a pacienţilor cu arsuri.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Suntem bucuroşi că putem contribui la dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti „Dr. Constantin Andreoiu” cu echipamente moderne, care îmbunătăţesc calitatea serviciilor medicale şi siguranţa pacienţilor. Acest proiect este deosebit de important pentru noi şi întăreşte parteneriatul solid pe care l-am construit cu comunitatea de aici. În paralel cu investiţiile pe care le realizăm şi locurile de muncă pe care le asigurăm în Ploieşti şi judeţul Prahova, suntem implicaţi în numeroase alte proiecte sociale dezvoltate în beneficiul comunităţilor locale.”

Iulian Dumitrescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova: „Mulţumim companiei OMV Petrom pentru implicarea sa în modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti „Dr. Constantin Andreoiu”. Datorită acestei sponsorizări importante, chirurgii noştri vor beneficia de dotări moderne care îi vor ajuta să facă ce ştiu ei mai bine: să salveze şi să protejeze viaţa pacienţilor lor. OMV Petrom arată astfel că este un actor responsabil al comunităţii noastre şi suntem convinşi că vom dezvolta împreună şi alte proiecte importante pentru comunitatea noastră.”

Cele şapte săli de chirurgie ale Blocului Operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti „Dr. Constantin Andreoiu”, dintr-un total de 13, au fost recent renovate şi vor fi dotate, în urma sponsorizării acordate de OMV Petrom, cu o serie de echipamente moderne. Printre acestea se numără patru mese de operaţie, cinci linii complete de chirurgie, defibrilator, aparat de anestezie de înaltă performanţă, sistem pentru intubaţii dificile cu video asistenţă, sisteme de sterilizare a aerului, aparat de radiologie şi alte echipamente medicale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare