ONG-urile ecologiste excluse din Comisiile privind acordurile de mediu
În ultima parte din mandatul Guvernului Ungureanu s-a dat o decizie a Președintelui Agenției Naționale de Protecția Mediului privind organizarea și funcționarea Comisiei de Analiză Tehnică(CAT)a acordurilor de mediu prin care ONG-urile de mediu au fost excluse total din componență sau participarea la aceste ședințe ale comisiei.Conform deciziei nr.139 din 15.03.2012 s-au stabilit constituirea, componența și atribuțiile Comisiei de Analiză Tehnică(CAT), o comisie care participă la procesul de analiză și luarea decizilor privind acordul de mediu pentru proiectele, construcțiile și activitățiile care pot avea un impact major asupra mediului.
In interiorul acestei decizii se precizează foarte clar
” La ședințele CAT nu participă decât autoritățiile publice și invitații desemnați de autoritatea competentă de protecția mediului”
”Consultarea societății civile nu se realizează în CAT”
Într-o perioadă de frământări majore privind acțiunile societății civile împotriva proiectelor de la Roșia Montană și gazele de șist, toate cu un impact major asupra mediului, în loc să existe canale de comunicare cu ONG-urile care militează pentru un mediu curat se merge pe o variantă legislativă greșită.Înaintea acestei decizii ONG-urile puteau participa la ședințele privind unele acorduri de mediu și puteau avea acces la informații cu privire la decizii cu impact asupra mediului.De doi ani de zile de când s-a dat această decizie nu a făcut nimeni nimic să schimbe acest abuz față de excluderea societății civile din cadrul acestor decizii luate în spatele unor uși închise.
Interesant mai este faptul că dacă vrei să participi ca invitat în cadrul acestor ședințe trebuie să faci o cerere și rămâne la latitudinea conducerii dacă te acceptă sau nu,bine’nțeles că nu doresc să se afle ce se hotărăște sau să te poți împotrivi.
Această decizie a fost dată de Gabriel Abos, Președintele Agenției Naționale de Protecția Mediului în acea perioadă, cel care a fost găsit incompatibil de ANI.
Se pare că, la presiunile unor grupuri de interese din zona economică și politică, s-a reușit, ca prin această decizie unele proiecte care necesitau avize de mediu să le obțină și să nu să fie cunoscute societății civile, chiar dacă în mod normal ar avea mari probleme în a le putea obține.
Culmea este că acestă decizie a fost pusă la punct pe vremea PDL, probabil cu un anumit interes, și merge fără nicio problemă și pe vremea ”USL”.
Se știe că Uniunea Europeană are prevederi destul de clare în ceea ce privește accesul publicului la dezbaterile și deciziile legate de protecția mediului.
Definiția publicului este preluată din Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția Aarhus).
Așadar și prin urmare : de la noi(PDL) pentru voi(PSD)!