Rusia a acuzat miercuri ONU de blocarea rotaţiei experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care se află la centrala nucleară Zaporojie (sudul Ucrainei), pe care trupele ruse o controlează din martie 2022, exprimându-şi ‘profunda îngrijorare’ în legătură cu acest fapt, informează Reuters, explică Agerpres.
MAE rus susţine într-un comunicat că organismul nuclear al Naţiunilor Unite ‘perturbă’, fără un motiv întemeiat, schimbarea programată a personalului AIEA staţionat la uzină, care se află sub controlul forţelor ruse.
AIEA a plasat personal cu titlu permanent în septembrie trecut când bombardamentele repetate suscitaseră îngrijorări privind un posibil dezastru asemănător catastrofei de la Cernobîl la această centrală nucleară, cea mai mare din Europa.
Personalul AIEA urma să fie schimbat, prin rotaţie, la centrala Zaporojie mai devreme în această lună, dar Departamentul de siguranţă şi securitate al ONU a blocat înlocuirea acestuia, invocând îngrijorări cu privire la planificata rută de intrare şi ieşire din uzină propusă de Ministerul Apărării rus, susţine Rusia.
Centrala se află situată în apropiere de linia frontului din sudul Ucrainei.
‘Între 7 şi 18 februarie, Departamentul pentru siguranţă şi securitate nucleară al ONU a perturbat de trei ori, fără nicio explicaţie clară, rotaţia experţilor AIEA la această centrală’, declară MAE rus.
Potrivit diplomaţiei de la Moscova, Ministerul Apărării dăduse garanţii în scris privind sosirea şi plecarea în siguranţă a personalului AIEA, dar ONU ceruse schimbarea rutei propuse de Rusia.
Moscova a declarat că este pregătită să faciliteze rotaţia de personal înainte de sfârşitul lunii februarie.
‘Dacă înlocuirea personalului AIEA nu se realizează nici de data aceasta, vom considera atunci acţiunile Departamentului de siguranţă şi securitate al ONU ca fiind o încercare deliberată de a împiedica în mod intenţionat activitatea misiunii AIEA’, susţine MAE rus în comunicatul său.
Reacţia Rusiei intervine după ce Ministerul de Externe ucrainean a denunţat într-un comunicat la 19 februarie că Rusia blochează rotaţia experţilor AIEA la centrala nucleară, notează EFE.
Forţele ruse au preluat controlul asupra centralei Zaporojie încă din primele zile ale războiului, iar de atunci Moscova a transferat activele şi angajaţii ucraineni către o companie rusă, măsură considerată de Kiev drept un act de însuşire ilegală.
sursa – AGERPRES