ONU: Ciclonul Freddy, cel mai longeviv înregistrat până în prezent

Activ timp de 36 de zile, ciclonul tropical Freddy, care a făcut victime şi pagube economice în Africa de Est şi de Sud în februarie-martie 2023, a devenit oficial cel mai longeviv ciclon înregistrat vreodată, a anunţat marţi ONU, informează AFP, citată de Agerpres.

O comisie internaţională de experţi din cadrul Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM) a validat pentru Freddy „durata de 36 de zile cu statutul de furtună tropicală sau mai mult drept noul record mondial pentru cea mai lungă durată a unui ciclon tropical”, potrivit unui comunicat al agenţiei ONU.

Freddy îl detronează astfel pe John, un ciclon care s-a format în Pacificul de Nord în 1994 şi care şi-a păstrat statutul de furtună tropicală timp de 714 ore, respectiv 29,75 zile, a subliniat OMM.

John, pe de altă parte, rămâne furtuna tropicală care a parcurs cea mai mare distanţă înregistrată vreodată, 13.159 de kilometri, în timp ce Freddy a parcurs o distanţă de 12.785 de kilometri.

OMM nu asociază în mod direct longevitatea excepţională a lui Freddy şi schimbările climatice cauzate de activitatea umană. Însă, pe pagina sa dedicată cicloanelor tropicale, OMM subliniază că „schimbările climatice sunt legate nu doar de o probabilitate crescută de uragane majore, ci şi de o creştere directă a puterii lor distructive”.

„Freddy a fost un ciclon tropical remarcabil, nu doar prin longevitatea sa, ci şi prin capacitatea sa de a supravieţui multiplelor interacţiuni terestre, care, din păcate, au avut consecinţe semnificative pentru populaţiile din Africa de Est şi de Sud”, a subliniat Chris Velden, membru al comisiei amintite şi expert în cicloane tropicale la Universitatea din Wisconsin, SUA.

„Din cauza trecerii sale prelungite în proximitatea şi deasupra zonei de uscat, Freddy a fost deosebit de distructiv, în special în Madagascar, Malawi şi Mozambic”, a adăugat OMM.

„Malawi a plătit un preţ deosebit de mare acestui ciclon, cu peste 1.200 de morţi şi dispăruţi şi peste 2.100 de răniţi”, a precizat OMM.

Uraganul a lovit într-un moment în care ţara se confrunta deja cu o gravă epidemie de holeră şi nu a făcut decât să agraveze situaţia dificilă a populaţiei, ploile torenţiale aduse de acesta provocând inundaţii.

În Mozambic, peste 1,3 milioane de persoane au fost afectate, înregistrându-se peste 180 de decese.

De asemenea, în Madagascar, circa 200.000 de persoane au fost afectate.

Pagubele provocate de Freddy sunt estimate la 481 de milioane de dolari, potrivit African Risk Capacity, o agenţie specializată a Uniunii Africane.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare