ONU: Mari puteri contestă un demers al insulelor din Pacific de a cere asistenţă pentru efectele testelor nucleare

Puteri nucleare au criticat un demers condus de Insulele Marshall la Naţiunile Unite de a cere asistenţă pentru a răspunde consecinţelor testelor nucleare, au declarat pentru Reuters surse care urmăresc discuţiile în care sunt implicate statele, inclusiv SUA, Marea Britanie, Rusia, India şi China, transmite Agerpres.

Reprezentanţii insulelor din Pacific, în mod deosebit ameninţate de creşterea nivelului mărilor în urma schimbărilor climatice, devin tot mai vocali în a cere compensaţii din partea fostelor puteri coloniale şi a ţărilor bogate, din cauza unor probleme de mediu despre care ei afirmă că le afectează drepturile omului.

Rezoluţia introdusă luni în Consiliul Drepturilor Omului (CDO) de către Insulele Marshall, Fiji, Nauru, Samoa şi Vanuatu, şi susţinută de Australia, solicită asistenţă din partea acestui for, cere un raport al şefului CDO şi convocarea unei dezbateri în Consiliu.

‘Moştenirea nucleară este pentru noi o realitate trăită care trebuie abordată’, a declarat pentru Reuters Samuel Lanwi, adjunctul reprezentantului permanent al Republicii Insulelor Marshall pe lângă instituţiile ONU de la Geneva.

SUA au întreprins 67 de teste cu arme nucleare în Insulele Marshall între anii 1946 şi 1958, inclusiv testul ‘Castle Bravo’ de pe atolul Bikini în 1954, cea mai mare bombă americană detonată vreodată.

Locuitorii insulelor suferă încă consecinţe de sănătate şi de mediu, precum incidenţă ridicată a cancerelor şi strămutare din zonele contaminate.

Ambasadoarea Insulelor Marshall la Geneva, Doreen de Brum, nu a putut lua parte la discuţii, fiind plecată în urma decesului fiicei sale de cancer. ‘Lupta mea pentru justiţie nucleară este personală’, a scris ea pe Twitter.

Deşi rezoluţia nu nominalizează Statele Unite, unii o consideră o tentativă de a obţine o pârghie în negocierile cu Washingtonul cu privire la un acord de liberă asociere (COFA) care guvernează asistenţa economică americană pentru Insulele Marshall. Diplomaţii acestora neagă o astfel de intenţie.

Moştenirea nucleară a fost un punct nevralgic major în discuţii, chiar dacă administraţia preşedintelui american Joe Biden a recunoscut-o săptămâna trecută şi a declarat că îşi menţine angajamentul de a răspunde preocupărilor.

Insulele Marshall, unul din cele 47 de stat cu drept de vot în CDO, sunt un aliat cheie al Occidentului inclusiv în ce priveşte monitorizarea situaţiei drepturilor omului în China.

Trei surse care au asistat la discuţiile de la Geneva au afirmat pentru Reuters că au fost surprinse de gradul de rezistenţă faţă de o rezoluţie care solicita ‘asistenţă tehnică’, nu o anchetă oficială.

‘Puteri nucleare au fost convergente în determinarea de a se proteja de orice viitoare tragere la răspundere şi au existat încercări de a goli rezoluţia de orice semnificaţie’, a comentat Yves Lador de la Earthjustice.

Potrivit unor diplomaţi, există preocupări că s-ar putea deschide uşa pentru viitoare litigii. Poligoane de teste nucleare au existat şi în Polinezia Franceză, Algeria, Kazahstan şi în regiunea chineză Xinjiang.

Conform surselor, SUA, Marea şi India au susţinut că CDO nu este forul adecvat pentru ridicarea acestei chestiuni şi au încercat să elimine referirile la noul drept, recunoscut de ONU, la un mediu curat şi sănătos. China şi Rusia au argumentat de asemenea în favoarea acestuia, spun sursele.

Un vot ar putea fi convocat în CDO în cursul acestei săptămâni, o procedură aplicată într-o minoritate de cazuri în care statele nu se pun de acord.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare