Operatorii aerieni naţionali din Republica Moldova vor avea interdicţia de a efectua zboruri în Federaţia Rusă

Operatorii aerieni naţionali din Republica Moldova vor avea interdicţia de a efectua zboruri în Federaţia Rusă. Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a emis sâmbătă o Directivă Operaţională în acest sens, transmite MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat de presă al AAC, decizia a fost luată în scopul asigurării siguranţei şi securităţii aeronautice, având în vedere hotărârea emisă de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale, precum şi decizia de suspendare de către Agenţia Europeană pentru Siguranţa Zborurilor a tuturor certificatelor şi aprobărilor emise agenţilor aeronautici ai Federaţiei Ruse.

Decizia AAC a fost luată după ce Compania Air Moldova a anunţat vineri că va relua zborurile spre Moscova, începând cu data de 1 octombrie curent.

Zborurile spre Moscova au fost sistate în luna februarie curent, după izbucnirea războiului din Ucraina.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare