Opoziţia a depus la Parlament un document pentru convocarea unei sesiuni extraordinare

Un număr de 118 de parlamentari ai PNL, PMP, USR şi Pro România au depus mari, la Camera Deputaţilor o solicitare pentruconvocarea, în perioada 26 – 30 august, a unei sesiuni extraordinare, pe a cărei ordinede zi ar urma figureze respingerea legiiprivind amnistia şi graţierea sau abrogarealegii recursului compensatoriu.

Parlamentarii Opoziţiei mai doresc ca, în aceeaşi sesiune extraordinară, să fie anulată Ordonanţa 114, pe care o califică ca fiind „cel mai toxic instrument din economia românească”.

„PNL rămâne consecvent celor susţinute de la OUG 13 încoace şi anume amnistia, graţierea şi alte instrumente aflate la dispoziţia corupţilor din PSD trebuieanulate. Sensul acestei sesiuniextraordinare este exact anularea unorinstrumente pe care oricând persoane cu probleme în justiţie pot le folosească, instrumente care afectează direct viaţa de zi cu zi a românilor”, a declarat la Parlament liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, care spune că acest demers reprezintă o provocare pentru toţi liderii politiciresponsabili, mai ales pentru premierul Viorica Dăncilă, care spune e diferită de Liviu Dragnea”, dar şi pentru şeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care spune doreşte o justiţie corectă.

opoziția

Deputatul USR Cristina Prună a amintit că PSD şi ALDE s-au opus convoicării unei sesiuni extraordinare imediat după tragediade la Caracal şi, de aceea, această sesiune este necesară pentru respingerea tuturor măsurile nocive care au afectat sistemul de justiţie din România şi sistemul economic.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat că acest guvern trebuie să plece.

Pentru noi, cei din PMP, este esenţial ajustăm cadrul juridic existent, astfel încâtorice criminal care se atinge de un fir de păr al unui copil din această ţară răspundă cu închisoare pe viaţă. Nu existăunităţi de măsură în ceea ce priveştecomportamentul acestor cetăţeni care purşi simplu îşi pierd minţile şi produc tragedii. Avem nevoie de soluţii”, a spus Tomac.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare