Opoziţia a finalizat textul moţiunii de cenzură care va fi dezbătută săptămâna viitoare în Parlament

Parlamentarii Opoziţiei au dat miercuri publicităţii textul moţiunii de cenzură prin care cer demisia guvernului condus de Viorica Dăncilă, fiind strânse 163 de semnături.

Preşedinele USR, Dan Barna, susţine că moţiunea de cenzură, intitulată  ‘Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă este ruşinea României’ ,este necesară şi aşteptată pentru societatea din România şi pentru situaţia actuală în care se află ţara noastră.

„Această moţiune de cenzură trebuie dezbătută şi trebuie să avem spaţiu de dezbatere în societate, să nu fie îngropată printr-un artificiu al PSD şi din această perspectivă vom înregistra moţiunea vineri, pentru a avea posibilitatea ca luni să fie prima citire în Parlament şi apoi undeva, probabil, joi să fie votul moţiunii, astfel încât să existe un termen suficient pentru dezbateri în spaţiul public pe această moţiune, care conţine toate argumentele pentru care Guvernul Dragnea – Dăncilă trebuie să plece de la conducerea României”, a declarat Barna la Parlament.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a anunţat că moţiunea este semnată de 163 de parlamentari PNL, USR, PMP, neafiliaţi şi neafiliaţi aparţinând Pro România.

Raluca Turcan„Moţiunea de cenzură este cel mai important instrument pe care partidele de Opoziţie îl au la îndemână pentru a sancţiona un Guvern care nu îşi respectă programul de guvernare, care este incompetent şi rău intenţionat.

Astăzi anunţăm această moţiune de cenzură şi o vom înregistra astfel încât să dejucăm un nou plan abuziv pe care PSD şi ALDE îl au, de a arunca în derizoriu această moţiune, de a comasa toate termenele astfel încât votul final să fie dat lunea viitoare, sperând în felul acesta că vor avea liber la furat pentru ordonanţa privind amnistia şi graţierea”, a declarat Turcan.

În opinia preşedintelui PMP, Eugen Tomac, actualul guvern trebuie să plece pentru că nu a alocat niciun leu pentru proiectele privind construcţia de autostrăzi. „ Opoziţia oricând este pregătită să vină cu un cabinet de miniştri mult mai bun decât cel pe care îl avem acum”, a susţinut Tomac.

  • Potrivit textului moţiunii, care are 22 de pagini, moţiunea nu este numai „împotriva unui prim-ministru extrem de slab, cu grave carenţe de pregătire profesională, total inadecvat unei asemenea funcţii, ales pentru că ar fi, chipurile, ”neconflictual”, ci este depusă împotriva întregului Guvern, care arată de la o zi la alta tot mai obez, cu 27 de ministere, peste 150 de secretari de stat şi peste 90 de subsecretari de stat, cu toţii plătiţi regeşte pentru lipsa totală de performanţe”.

„Carmen Dan, ministrul care a dirijat în miez de noapte tunurile cu apă, bastoanele şi lacrimogenele împotriva cetăţenilor români paşnici, împotriva copiilor şi mamelor, pe care poliţia şi jandarmeria ar fi trebuit să-i apere, nu să-i gazeze şi brutalizeze, este în opinia dumneavoastră un ministru de apreciat.

Petre Daea, groparul zootehniei româneşti, care se plimbă prin târguri şi degustă pastramă şi must, în vreme ce sute de mii de porci sunt eutanasiaţi, iar mii de familii au rămas fără porc de Crăciun este expresia competenţei marca PSD. „Iexcelenţa” sa, Tudorel Toader, această icoană la care se închină toţi condamnaţii din penitenciare şi recidiviştii eliberaţi prin planul de golire a puşcăriilor, este un alt mare sinistru, considerat ministru, pe care toţi infractorii din România îl apreciază, iar oamenii oneşti se simt umiliţi numai la auzul vocii domniei sale.

Eugen Teodorovici, ministrul care încă mai confundă ministerul cu discotecile, vă este util ca trompetă anti-europeană, atunci când vreţi să-i sancţionaţi pe românii plecaţi la muncă în străinătate. Pentru că au îndrăznit să protesteze împotriva Guvernului, l-aţi trimis să propună guvernelor partenere restricţii de neimaginat în calea libertăţii de circulaţie a lucrătorilor europeni. Dispreţuiţi şi detestaţi românii care-şi câştigă singuri existenţa, în străinătate sau acasă, şi sunt independenţi de pomenile Guvernului.

Liviu Dragnea a condamnat România să fie condusă de cei mai incompetenţi miniştri de la ministrul ”Am fost un dobitoc” – Tudor Postelnicu încoace!”, spune moţiunea de cenzură.

Semnatarii îi îndeamnă pe colegii din Parlament să voteze moţiunea, pentru că „votul favorabil pentru moţiunea de cenzură nu este un vot pentru iniţiatori şi nici un vot pe culori politice! Este un vot pentru România, pentru salvarea ţării din ghearele hoţilor şi ale incompetenţilor, care o storc de resurse şi care sărăcesc populaţia”.

Puteți citi textul moțiunii accesând link-ul de mai jos:

MOŢIUNE DE CENZURĂ – Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, rușinea României!

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare