Oprea: Militarii şi poliţiştii care au jurat că îşi apără patria reprezintă coloana vertebrală a ţării

România a demonstrat că este un partener credibil şi are, astăzi, cele mai mari garanţii de securitate din întreaga sa existenţă ca stat, afirmă preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, într-un mesaj transmis vineri, în contextul marcării a 20 de ani de când România a devenit membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, scrie Agerpres.

„Astăzi se împlinesc 20 de ani de la aderarea României la NATO. 2004 este unul dintre cei mai importanţi ani ai politicii externe româneşti, începând din 1989. Ca stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, ţara noastră participă, din anul 2004, la misiuni şi operaţiuni NATO, contribuind la promovarea, consolidarea şi menţinerea păcii şi stabilităţii regionale şi globale. În toţi aceşti ani, România a demonstrat că este un partener credibil, iar acest fapt se datorează în mare parte militarilor din cadrul MApN şi jandarmilor din cadrul MAI, pentru rigurozitatea şi responsabilitatea cu care şi-au îndeplinit misiunile. România apără flancul estic al NATO şi peste 2.000 de km de frontieră a UE, inclusiv la Marea Neagră, şi colaborează eficient cu aliaţii, îşi face datoria cu succes. Suntem parteneri de încredere, iar România are astăzi cele mai mari garanţii de securitate din întreaga sa existenţă ca stat”, precizează Gabriel Oprea, într-un comunicat transmis AGERPRES.

El spune că, în calitate de ministru al Apărării Naţionale, de ministru al Afacerilor Interne, de vicepremier pentru securitate naţională, a susţinut că în securitatea României trebuie investit continuu, iar militarii şi poliţiştii trebuie să fie dotaţi şi trebuie să le fie asigurate drepturile la zi, atât activilor, cât şi rezerviştilor şi celor în retragere.

„În prezent, cu război la graniţă, vedem cu toţii cât de adevărat este ceea ce am susţinut întotdeauna. Militarii şi poliţiştii, care au jurat că îşi apără ţara, merită tot respectul nostru şi reprezintă coloana vertebrală a acestei ţări. 29 martie este despre aceşti oameni bravi”, subliniază preşedintele UNPR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare