Orban: Cel târziu până luni ne-am propus să adoptăm documentul de sesizare a Comisiei de la Veneția

Președintele PNL Ludovic Orban spune că liberalii și-au propus ca cel târziu până luni să adopte documentul de sesizare a Comisiei de la Veneția pe OUG privind legile justiției.

„Evident că am solicitat Avocatului Poporului să ridice excepții de neconstituționalitate. O facem pentru că, repet, suntem obligați să o facem pentru că Avocatul Poporului este singura instituție din România care poate să declanșeze controlul de constituționalitate prealabil în cazul OUG.

Poate se trezește Ciorbea sau poate e plecat Ciorbea în concediu și se trezește un adjunct al Avocatului Poporului care să facă ceea ce este constituțional și legal.

Oricum am reluat din nou demersul de demitere al lui Victor Ciorbea în Parlament, lucru care a fost anunțat de liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, Raluca Turcan și încercăm și această procedură pentru a scăpa odata de acest, nici măcar avocat nu pot să-l numesc, această slugă a puterii care acționează împotriva cetățeanului român, deși cadrul constituțional și legal trebuie să îl oblige să acționeze în interesul cetățenilor români și nu împotriva cetățenilor români”, a declarat Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare