Ludovic Orban a criticat dur măsurile luate în domeniul fiscal și bugetar de către actuala majoritate guvernamentală.
„Partidul Național Liberal consideră că dezinformarea a ajuns o politică la nivelul Guvernului PSD-ALDE. Minciunile gogonate care au stat la baza scenetei tragic-comice susținute de Vasilica Viorica Dăncilă, pusă probabil de Vâlcov să prezinte așa-zisa rectificare bugetară, ne arată că minciuna și-a făcut loc casă permanentă la Palatul Victoria și că dezinformarea este mijlocul principal, prin care actualul Guvern încearcă să-i păcălească în continuare pe români.
Partidul Național Liberal a făcut o analiză pe execuția bugetară pe primele 6 luni. Această analiză arată dezastrul bugetar în care a dus actualul Guven România. În timp ce veniturile au crescut cu puțin peste 12%, cheltuielile au crescut cu peste 19%. Printre cheltuielile care au crescut se numără cheltuielile cu personalul.
Cheltuielile cu plata salariilor pentru angajați au crescut pe primele 6 luni ale anului cu 24% raportat cu cheltuielile pe primele șase luni din 2017, asta în condițiile în care pentru majoritatea bugetarilor salariile nete au crescut cu maxim 4%, și nu cu 25%, așa cum le fusese promis de la 1 ianuarie 2018. Deși salariile în mâna au crescut cu maxim 4%, cheltuielile cu salariile la nivelul bugetului au crescut cu 24%.
O altă creștere îngrijorătoare este creșterea cheltuielilor cu plata dobânzilor la datoria publică. Aceste cheltuieli au crescut cu 21%. Evident că ele au crescut în paralel cu creșterea datoriei publice, care a fost de peste 20 de miliarde în 2017, și de peste 2 miliarde în primele șase luni ale anului 2018.
Pe lângă creșterea datoriei publice, crește și costul plății aceste datorii publice. La ora actuală dobânda, randamentul la care se împrumută statul fiind de peste 5%, ceea ce înseamnă că orice datorie nouă făcută de acest Guvern, va fi plătită de copii și de nepoții noștri.
De asemenea, în ceea ce privește încasările la bugetul de stat. Se știe foarte bine că sănătatea unui buchet este dată în primul rând de încasările, de veniturile fiscale, adică veniturile care provin din impozitul pe venit, impozitul pe profit, din TVA.
Din păcate, PSD a reușit să scadă dramatic aceste venituri fiscale. Vă dau numai un termen de comparație. La nivelul anului 2012 veniturile fiscale reprezentau 9,4% din produsul intern brut, în timp ce pe primele 6 luni ale anului 2018, veniturile fiscale reprezintă 7,3% din veniturile bugetului de stat.
De asemenea, în analiza făcută privitoare la execuția bugetară constatăm cel mai scăzut nivel al investiților publice, de asemenea o scăderea a nivelului de absorbție a Fondurilor Europene. Pe primul trimestru față de veniturile programate nu s-au încasat decât 60% din veniturile rezultate în urma decontării cheltuielilor efectuate de la Comisia Europeană, iar în al doilea trimestru au scăzut la 45%, ceea ce arată foarte clar că actualul Guvern este incapabil să folosească banii pe care îi avem la dispoziție din bugetul Uniunii Europene, bani nerambursabili.
În ritmul de creșterea a cheltuielilor publice, ritmul de scădere a încasărilor, în special din venituri fiscale, pentru noi este foarte clar că Guvernul nu este capabil să se încadreze în ținta de deficit bugetar pe care și-a fixat-o.
De asemenea, constatăm că se umflă în continuare cu pompa produsul intern brut, pe baza unor schimbări din pix sau pe baza menținerii unei creșteri economice de 5,5%, care este o creștere economică mincinoasă. Se știe foarte clar că atât Comisia Europeană, cât și Fondul Monetar Internațional au revizuit în scădere perspectivele de creștere economică, Comisia Europeană anticipând o creștere economică de 4,1%.
De asemenea, solicităm premierului să se întoarcă din concediu, bine ar fi să se întoarcă din concediu în 2020, dar mă îndoiesc că va face lucrul asta. Să îl demită pe ministrul Finanțelor. Este inadmisibil să nu se respecte Legea răspunderii fiscal-bugetare. Primul lucrul pe care ar fi trebui să il facă premierul Vasilica Viorica Dăncilă, ar fi fost să citească sau să citească sau să pună pe cineva, vreun consilier, să ii citească Legea responsabilității fiscal-bugetare.
Legea 69/2010, care stipulează foarte clar obligativitatea Ministerului Finanțelor ca până la sfârșitul lunii iulie să prezinte un raport privind situația economică și bugetară pe primele 6 luni ale anului plecând de la execuția bugetară. Este o obligație legală prevăzută în articolul 23 și în articolul 42 din legea 69/2010 Legea responsabilității fiscal-bugetare.
Nici până astăzi ministrul Finanțelor nu a prezentat acest raport privind situația economică și bugetară. De altfel, în conformitate cu legea, la baza rectificării bugetare trebuie să stea în mod obligatoriu acest raport. Ca atare doamna Dăncilă a fost pusă să încalce legea și să prezinte o pseudo-rectificare bugetară care nu se întemeiază pe prevederile legii și pe adevărurile din economie, care nu are la bază această analiză, acest raport privind situația economică și bugetară.
Sigur că după ce a prezentat planșele pe care probabil i le-a pus sub nas domnul Vâlcov, doamna Dăncilă a plecat să se mai odihnească un pic, dar eu cred că Guvernul este dator să spună românilor adevărul, iar adevărul din execuția bugetară și din raportul pe care trebuie să îl prezinte ministrul Finanțelor este un adevăr trist, că ritmul de creștere economică scade, că s-au crescut cheltuielile bugetare peste capacitatea reală de finanțare, că în continuare Guvernul își bate joc de investiții, că în continuare Guvernul își bate joc de mediu de afaceri, își bate joc de angajații din mediul privat și își bate joc și de angajații din sectorul public și de pensionari.
Închei prin a semnala din nou că Dragnea și PSD se comportă ca și cum ar fi în campanie electorală. În continuare promit marea cu sarea. În continuare se referă la ce o să facă ei în anul 2021, 2028, 2040, uitând că obligația lor fundamentală este se prezinte oamenilor modul în care guvernează și, mai ales măsura în care i-au păcălit pe cetățenii români în momentul în care le-au cerut votul, pentru că sunt incapabili să pună în practică toate promisiunile electorale care le-au fost făcute.
N-am auzit în emisiunile pe care le găzduiește un post de televiziune pentru domnul Dragnea de fiecare dată când se întâmplă ceva important, ca domnul Dragnea să spună că pe primul trimestru al anului 2018, pentru prima oară pensiile au scăzut. Pensia medie a scăzut cu 0,9%.
N-am auzit să spună că de fapt puterea de cumpărare a salariilor si pensiilor a scăzut. Că PSD cu o mână da și cu cealaltă ia sub formă de inflație sau sub formă de transfer al contribuțiilor, sau sub formă de suprataxare a muncii part-time, sub formă de suprataxare a companiilor care nu pot să angajeze persoane cu dizabilități și asa mai departe.
PSD trebuie să se trezească, să înceteze aceasta dezinformare a populației, această permanentă campanie electorală care nu mai are nicio legătură cu realitatea, iar în cazul în care nu sunt capabili să guverneze să plece acasă, pentru că așa cum arată România după puțin un an și jumătate, peste un an și jumătate de la guvernare, au reușit să facă praf toate echilibrele macroeconomice, au reușit să facă praf bugetul de stat, și nu sunt capabili să asiguri cu adevărat României o creștere economică solidă, o creștere economică în mediu și lung care să ducă cu adevărat la îmbunătățirea puterii de cumpărare a veniturilor cetățenilor români”, a declarat Orban.