Orban: Dacă la apariția acuzației aveam vreun dubiu asupra plagiatului, astăzi sunt convins că Ciucă a plagiat

Fostul președinte PNL Ludovic Orban vorbește, pe Facebook, despre „marea mușamalizare” și spune că, dacă la apariția acuzației că prim-ministrul Ciucă a plagiat avea vreun dubiu, astăzi e convins că acesta a plagiat.

„Așa sunt eu. Când toți tac asupra unui subiect, eu vorbesc. În 18 ianuarie, primul ministru Ciucă a fost acuzat că a plagiat în teza de doctorat. S-au făcut câteva știri, după care subiectul a fost îngropat, ca și cum nu s-ar mai fi întâmplat nimic. Ei bine, aflați că s-au întâmplat multe lucruri, SCANDALOASE, care au fost ținute într-un mod cu totul suspect departe de știința marelui public.

  • În Parlament, la două proiecte de lege aflate în dezbatere care nu au nicio legătură cu doctoratele, s-a introdus un amendament, același, prin care celor care și-au luat doctoratul înainte de 2011 să nu li se aplice prevederile legale. Ghiciți cine și-a luat doctoratul înainte de 2011. Evident, Ciucă.

Parchetul General s-a autosesizat cu privire la acest doctorat și a demarat o anchetă. Veți zice că instituțiile statului își fac datoria. Nici vorbă! Deschiderea dosarului are un unic scop. Să îl spele ca la Nufărul pe bravul nostru premier. Cum? În două feluri. Arătând că Ciucă e nevinovat din punct de vedere penal și furnizând motivație pentru instanță în procesul declanșat de Premier. Aici ajungem la o altă manevră urâtă făcută de general. Ciucă, premier, a dat în judecată Ministerul Educației (aflat în subordinea sa, deci, vă dați seama că aflat în imposibilitatea efectivă de a se apăra corect în instanță), mai precis o direcție din minister, pentru a obține suspendarea unor decizii de admitere a unor sesizări făcute de 3 cetățeni pentru ca CNATDCU să analizeze teza de doctorat a lui Ciucă și să stabilească dacă a plagiat sau nu. Și, ce să vedeți, Curtea de Apel s-a executat imediat. A devansat termenul de judecată, tot la cererea premierului a aprobat ceea ce a cerut Ciucă. Care este consecința acestei decizii a instanței? CNATDCU nu mai poate analiza teza de doctorat. Deci, singura entitate care are dreptul legal să se pronunțe asupra existenței plagiatului într-o teză de doctorat este împiedicată să se pronunțe, să ia o decizie legală. 

  • Ieri am făcut declarații de presă în care am dezvăluit acest șir de mașinațiuni demne de un stat bananier. Cine credeți că a preluat luarea mea de poziție? NIMENI. ABSOLUT NIMENI. Oare nu mai este relevant pentru opinia publică dacă un premier a plagiat (furat ) în teza de doctorat? Îmi aduc aminte că atunci când alt premier a fost acuzat că a plagiat, subiectul a fost subiect de prima pagină multă vreme.

Dacă la apariția acuzației aveam vreun dubiu asupra plagiatului, astăzi sunt convins că Ciucă a plagiat. Și, ceea ce este cel mai periculos, este că foarte multe forțe sunt angrenate într-un efort de mușamalizare. Ceea ce este foarte, foarte grav”, a scris Orban, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare