Orban: Decizia de carantinare – conform reglementărilor adoptate când am condus Guvernul; aşa s-a întâmplat la Timişoara

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că hotărârea privind prelungirea carantinării Timişoarei a fost luată conform reglementărilor adoptate în perioada în care a condus Guvernul, menţionând că, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, nu s-a întrunit majoritatea calificată, iar decizia a fost luată de comandantul acţiunii, Raed Arafat, şi vizează o perioadă de trei zile.

‘(Decizia de carantinare a unei localităţi – n.r.) se ia exact aşa cum am prevăzut în reglementările care au fost adoptate în perioada în care am condus Guvernul: fie la nivelul Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, fie la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă sau prin ordin al comandantului acţiunii. Ceea ce s-a şi întâmplat. În urma unei decizii în care nu s-a întrunit majoritatea calificată de două treimi la CJSU Timiş pentru prelungirea stării de alertă, comandantul acţiunii, secretarul de stat Raed Arafat, a prelungit cu 3 zile, urmând ca, dacă se va considera necesar, să se întrunească Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă’, a explicat Orban, întrebat în legătură cu nemulţumirile exprimate de unii liberali în legătură cu decizia de prelungire de carantinare a Timişoarei.

El a menţionat că decizia de carantinare nu se instituie într-o localitate numai pentru a reduce intrările şi ieşirile din localităţile respective.

‘Carantina se introduce şi pentru a permite adoptarea în zona carantinată a unor măsuri suplimentare de protecţie sanitare astfel încât să reduci rata de infectare, răspândirea virusului. Carantinarea simplă fără nişte măsuri suplimentare nu a generat întotdeauna efectele cele mai bune. (…) S-au adoptat măsuri bune, ţintite, pe baza analizei factorilor care au determinat creşterea numărului de infectări: s-a spus că de la restaurante, de la mall-uri, de la şcoli sau alte activităţi s-a favorizat răspândirea virusului, s-au luat măsuri. Puteţi urmări evoluţia localităţilor carantinate’, a adăugat Ludovic Orban.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, a declarat, luni, că ordinul şefului DSU, Raed Arafat, de a prelungi carantinarea zonală a Timişoarei, a fost unul ‘abuziv’ şi se analizează posibilitatea atacării lui în instanţă.

‘O decizie democratică a unui Comitet Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş este subminată sau redusă la tăcere printr-o decizie abuzivă de la nivel central. (…). Raed Arafat ar trebui să ne explice care este temeiul juridic legal în baza căruia a dat Ordinul (de prelungire a carantinei cu 72 de ore – n.r.). (…). Una din pârghiile pentru oprirea acestor abuzuri ar putea fi, probabil, acţionarea în instanţă a ordinului’, a afirmat Alin Nica, într-o conferinţă de presă.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare