Premierul Ludovic Orban a dat asigurări că nu se va lua măsura carantinării totale, chiar dacă numărul de infectări cu noul coronavirus a crescut în ultima perioadă.
„Suntem, evident, într-o permanentă evaluare a altor posibile măsuri pe care le putem adopta. Pe de altă parte, grija noastră cea mai mare, şi o spun cu fiecare ocazie, este ca aceste măsuri să nu afecteze economia, să nu afecteze companiile sau cel puţin să aibă minime efecte asupra funcţionării economiei, pentru că oamenii au nevoie de locuri de muncă, companiile trebuie să funcţioneze. Ori, noi ne dorim să combatem epidemia, asigurând în acelaşi timp funcţionarea economiei cât mai aproape de normal posibil. (…) Sigur că ne confruntăm cu o creştere a numărului de cazuri, pe care se vede, nu o negăm”, a declarat vineri premierul Orban.
El a amintit că Guvernul a gândit deja un set de măsuri aferente acestei creşteri a numărului de cazuri, care se aplică, sunt în curs de aplicare şi analizează care sunt efectele acestor măsuri.
„Să mai impunem alte măsuri de restricţie, va trebui să avem temeiuri extrem de serioase pentru a impune alte măsuri de restricţie. Iar ceea ce se tot vorbeşte cu carantinarea totală, suntem departe de o astfel de decizie, pentru că, aici eu o spun cu fiecare ocazie, putem să trăim normal, putem să avem puţine măsuri de restricţie, cu o singură condiţie – oamenii să respecte măsurile de protecţie sanitară. (…) Se şi vede că cei care, a crescut gradul de conformare şi apreciez foarte mult acest lucru, de asemenea, se vede cu ochiul liber şi pe stradă, nu numai în Bucureşti, ci peste tot unde s-a depăşit pragul de 3.000, că o majoritate zdrobitoare a cetăţenilor respectă regulile, iar dacă sunt oameni care nu respectă regulile, autorităţile îşi fac datoria şi îi amendează”, a spus Orban.
Referitor la noul vaccin, premierul a precizat că „există trei companii sau grupuri de companii care sunt într-o fază avansată de testare a unui vaccin”.
„Sigur că până nu se termină testele, este foarte greu de spus, cu precizie, când va fi accesibil vaccinul. Chiar şi după terminarea testelor şi validarea unui vaccin la finalizarea tuturor, adică e o metodologie, o procedură extrem de complexă privitoare la testarea vaccinului, va exista un timp până când vaccinul va fi disponibil. El va fi disponibil, probabil, în etape. (…) Problema vaccinării este o problemă care este discutată şi hotărâtă la nivel european, există deja înţelegerea ca vaccinurile, pe măsură ce sunt achiziţionate, să fie puse la dispoziţia statelor membre ale Uniunii Europene în funcţie de populaţia statelor respective, adică într-o proporţie care să respecte populaţia statelor. Nu va fi o distribuire discriminatorie”, a adăugat premierul.