Orban, despre o posibilă plângere penală împotriva Gabrielei Firea

Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost întrebat de jurnaliști dacă va depune o plângere penală și împotriva primarului Bucureștiului Gabriela Firea.

„În măsura în care vom identifica informații, aici fac o precizare pe care am mai făcut-o și în intervențiile mele anterioare, din păcate, ancheta de la Parchetul Militar vizează doar persoanele care poartă haină militară, respectiv jandarmii.

Parchetul trebuie să se autosesizeze iar dacă nu se autosesizează îl vom sesiza noi pentru acțiunea instigatorilor, a calanurilor interlope și a ultrașilor din galerii, care în mod clar au fost prezenți acolo și au provocat permanent incidente astfel încât să creeze aparența privitor la o mulțime pașnică, că este violentă și care să confere pretextul intervenției brutale a Jandarmeriei.

Trebuie identificați acești indivizi, noi știm că Jandarmeria are toate instrumentele, aparate de fotografiat, se filmează, cunosc cu precizie cine au fost acești indivizi violenți, care în mod clar, premeditat, au provocat permanent incidente.

De asemenea, s-a văzut foarte clar în toate filmările și în toate relatările oamenișlor care au participat la miting de bunăvoie și au fost pașnici, a fost semnalată prezența acestor grupuri și mai ales, a fost semnalat faptul că Jandarmeria, în loc să acționeze stict împotriva acestor grupuri de 3-5 oameni care permanent veneau și provocau jandarmii și se retrăgeau, deci în loc să reacționeze împotriva acestor grupuri violente, practic, jandarmii au reacționat împotriva mulțimii pașnice neefectuând nici un fel de extragere a elementelor violente, pe tot parcursul zilei, începând cu ora 16.00 și până la momentul intervenției brutale”, a declarat Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare