Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că experţii PSD au avut acces la ‘principalele’ documente ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
‘Aş vrea să pun la dispoziţia mass-media informaţia corectă că, la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, experţii care au fost delegaţi de PSD să vadă PNRR şi care au şi văzut principalele documente ale PNRR, practic, ei au avut acces la aceste documente. Solicitarea PSD, pe care o puteţi urmări şi din solicitările anterioare, a fost aceea de a dezbate PNRR în Parlament’, a afirmat Orban, la Parlament.
El a precizat că Guvernul a anunţat că, după depunerea PNRR, acesta va fi făcut public.
‘Se ştie că acest plan este într-o negociere continuă între Guvernul României şi Comisia Europeană, experţii Comisiei Europene şi că prezentarea lui, să spun, într-o formă semifinită e făcută în momentul în care se depune la Comisia Europeană. Mai sunt întotdeauna rectificări de făcut până la depunerea planului şi, practic, aceste negocieri au fost negocieri care au implicat o actualizare permanentă, o adaptare la punctele de vedere ale experţilor’, a susţinut preşedintele Camerei Deputaţilor.
Ludovic Orban a reiterat că nu există cereri din partea Comisiei Europene legate de anumite măsuri.
‘Din punctul de vedere al Comisiei Europene nu există nişte cereri legate de anumite măsuri care trebuie luate. Atâtea aberaţii am auzit astăzi din partea Opoziţiei. Nu am vrut să răspund, pentru că am considerat mult mai importantă ratificarea EURATOM, dar nu pot să mă abţin. Comisia nu ne dă teme, nu ne solicită. Aici sunt nişte chestiuni legate de faptul că România este sub o procedură de deficit excesiv care a fost demarată ca urmare a deficitului din 2019 şi că există un plan de revenire graduală în cadrul deficitului acceptat prin tratatul UE de 3% din PIB şi Comisia este preocupată, odată cu începutul utilizării împrumuturilor care se calculează, se adaugă la deficitul public şi datoria publică să nu fie afectat acel plan de revenire sub 3%. O să vă dau un exemplu: ei sunt interesaţi să existe o sustenabilitate pentru salariile publice’, a explicat Orban.
El a mai afirmat că PNRR va conţine toate reformele când va fi transmis luni la Bruxelles.
Sursa: PRESSONLINE