Orban despre proiectul carantinării: Le-am transmis că este foarte important ca legea să fie adoptată

Premierul Ludovic Orban a participat joi după-amiază, la Comisia juridică din Senat, unde continup dezbaterile la proiectul privind carantinarea şi izolarea.

„Am cerut să particip personal la dezbaterea din Comisia Juridică de la Senat. Le-am transmis mesajul pe care am vrut să-l transmit, şi anume, că este foarte important ca această lege să fie adoptată. Sper că în urma dezbaterilor extrem de lungi au fost soluţionate, să zic, toate punctele divergente şi am încredere că în cursul zilei de astăzi va fi aprobată legea de plenul de Senatului. (…)  Am încredere, în cursul zilei de astăzi vom avea legea care să ne permită să putem să luăm cele mai bune decizii şi să avem la dispoziţie toate pârghiile pe care toate guvernele europene privitoare la combaterea pandemiei”, a declarat Orban.

El a adăugat că în anumite ţări răspândirea virusului s-a datorat faptului că fără o analiză medicală şi fără o decizie a medicului specialist, care să-i transmită pacientului starea sănătăţii şi riscurile asupra stării sănătăţii, s-a dispus tratarea la domiciliu, răspândindu-se în acest fel virusul către familii, către prieteni şi către alte categorii de persoane.

„Noi am avut şi în cadrul procedurii prezente la momentul deciziei Curţii Constituţionale posibilitatea ca după o perioadă de cinci zile, în urma evaluării medicale, pacienţii, cu acceptul medicului, să poată să se trateze fie un alt spaţiu, în izolare, evident, cum sunt spaţiile externe ale spitalelor, care au fost realizate în perioada stării de urgenţă şi stării de alertă, fie la domiciliu, dacă există posibilitatea unei izolări reale de membrii familiei. Până la urmă, important este şi dacă se ajunge la formula asta ca în 48 de ore să existe o evaluare, să se poată contesta această măsură” a adăugat el.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare