Președintele PNL susține că va merge la votul pentru familie și spune că unii lideri politici se bat cu cărămizile în piept că sunt familiști, printre care Liviu Dragnea, care este „ultimul ce poate să devină un susținător corect și cinstit al acestui referendum”.
„În ceea ce privește referendumul, eu ca persoană, am spus că particip la vot. Referendumul este forma cea mai profundă de democrație care permite exercitarea directă a suveranității de către cetățeni. Este forma prin care cetățenii pot sa decidă direct și nu prin reprezentanți asupra problemelor care sunt supuse deciziei cetățenilor.
- În primul rând respect democrația și mai ales respect dreptul cetățenilor de a decide în probleme importante pentru societatea românească.
Am spus că voi participa la vot, dar pe de altă parte, spre deosebire de alți lideri politici, am refuzat să poziționez politic partidul și să-l implic ca partid în acest referendum. Problema este o problemă de conștiința care ține de convingerile intime ale fiecărui om și nu cred că vreun partid politic ar trebui să încerce să folosească acest referendum în interes politic sau electoral.
- Îmi pare rău ca alți lideri politici, fie unii care se bat cu cărămidă în piept că sunt mari familiști, gen Dragnea, care e ultimul care poate să devină un susținător corect și cinstit al acestui referendum, dar si de cealaltă parte alții care sunt susținători ai boicotului. Fiecare încearcă să câștige capital politic electoral în mod ieftin dintr-o chestiune în care nu ar trebui să se implice politic.
Este o chestiune în care fiecare cetățean așa cum îi dictează propria conștiința, educația și felul lui de a fi trebuie sa decidă și să își exprime poziția pe care o are față de această problemă.
Aici nu este vorba de costuri. În momentul în care 3 milioane de cetățeni au inițiat procedura de revizuire a Constituției, iar această inițiativă de revizuire a Constituției a fost adoptată de Parlament. Conform Constituției pentru finalizarea inițiativei de revizuirea a Constituției este necesar referendumul. Aici nu este vorba de costuri, aici este vorba de proceduri democratice care sunt înscrise în Constituția României si care sunt normale si firești pentru o democrație”, a declarat Orban, la Timișoara.