Premieru desemnat, Ludovic Orban, aanunţat luni că PNL este disponibil să semneze un acord cu toate partidele care susţin guvernul său.
“Astăzi, Partidul Național Liberal a aprobat, în Biroul Executiv, acordurile politice cu Uniunea Salvați România, cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România și cu Alianța Liberalilor și Democraților Europeni. În conformitate cu discuțiile pe care le-am purtat și cu înțelegerile pe care le-am avut, de asemenea, am fost mandatat să semneza ceste acorduri cu partenerii noștri care sunt alături de noi în procedura de învestirea Guvernului.
De asemenea, luând act de declarațiile președintelui Partidului Mișcarea Populară, domnul Eugen Tomac, privind solicitările privind programul de guvernare, am fost mandatat să accept aceste solicitări și să le considerăm priorități în acțiunea noastră politică, la nivelul Parlamentului, în activitatea guvernamentală și în relația cu Comisia Europeană, datorită, în special, a solicitării privind susținerea procesului de extindere a rețelei de gaz, prin înființarea de distribuții în localități.
Practic, astăzi, vom avea un șir de întâlniri cu reprezentanții formațiunilor politice care susțin învestirea Guvernului, după un calendar stabilit: La ora 13.30 cu delegația PMP, condusă de domnul președinte Eugen Tomac.
La ora 15.00 voi fi prezent la reuniunea Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale.
La ora 16.00 avem întâlnirea cu delegația care reprezintă Uniunea Salvați România, condusă de domnul președinte, Dan Barna.
La ora17.00 avem întâlnirea cu reprezentanții Uniunii Democrate a Maghiarilor din România și la ora 18.00, cu delegația care va reprezenta ALDE”, a declarat Orban la Parlament.
Potrivit lui, se intră “pe linie dreaptă înprocedura de învestire a Guvernului”.
“Astăzi voi participa la reuniunea Birourilor Permanente reunite și îmi voi prezenta propunerea de calendar pentru învestirea Guvernului prezentând mai multe categorii de argumente, pe de-o parte, am făcut un documentar privind calendarul învestirii Guvernelor României, după 1989. De asemenea, am pregătit un document cu prioritățile pe care trebuie să le aibă un Guvern și cu problemele extrem de grave pe care nu le poate rezolva decât un Guvern legitim, învestit de Parlament, care să aibă deplină capacitate de exercitare a prerogativelor funcției executive a Guvernului, pentru a-i face pe toți parlamentarii din Birourile Permanente reunite să înțeleagă că este o urgență extrem de mare privitoare la învestirea Guvernului pe care l-am prezentat Parlamentului”, a spus liderul PNL.
Orban a amintit că, în momentul de față, formațiunile politice care susțin învestirea Guvernului, dețin 225 de parlamentari/ “De, de asemenea, avem angajamente de vot din partea a cel puțin 9 deputați șisenatori, de asemenea, suntem în continuare în discuții cu aproximativ 20 de alți parlamentari, pentru a-i convinge să susțină învestirea Guvernului. Pe de altă parte, vă dați seama că orice absență în masă a unuia dintre grupurile parlamentare, a uneia dintre formațiunile politice care sprijină Guvernul, conduce la un deznodământ, așteptat. Această propunere este o propunere care încearcă să conducă la neînvestirea Guvernului”, a adăugat liderul PNL.