Orban, după şedinţa coaliţiei de guvernare: Implementarea proiectelor de modernizare a spitalelor vor fi derulate de entităţile care le au în subordine

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că nu este împotriva înfiinţării Agenţiei pentru Investiţii în Sănătate, care este prevăzută în programul de guvernare, însă coaliţia de guvernare a stabilit ca implementarea proiectelor de construcţie a noilor spitale sau de modernizare a celor existente să fie derulată de entităţile care au spitalele respective în subordine.

Orban: Eu am spus că nu suntem împotrivă, pentru că agenţia este inclusă în programul de guvernare, dar ca să furnizeze asistenţă tehnică. Ceea ce am solicitat noi este să nu existe nicio legătură cu privire la proiectele de construcţie de spitale sau de modernizare a spitalelor între această agenţie care se înfiinţează şi proiectele care se finanţează.

”Punctul nostru de vedere e foarte clar şi asta a fost înţelegerea pe care am avut-o la nivelul coaliţiei, că proiectele de spitale noi, toate procedurile pentru construcţia de spitale noi vor fi derulate de entităţile care au în subordine spitalele respective, consilii judeţene, consilii municipale. Noi am discutat la nivelul coaliţiei ca implementarea proiectelor de construcţie a noilor spitale sau de modernizare a spitalelor existente să fie derulată de entităţile care au spitalele respective în subordine şi aşa rămâne’, a spus Ludovic Orban la Parlament după şedinţa coaliţiei de guvernare.

Acesta a adăugat că Agenţia pentru Investiţii în Sănătate urmează să ajute la construcţia spitalelor furnizând asistenţă tehnică la cerere.

‘Această agenţie furnizează asistenţă tehnică pentru toate entităţile care apelează la ea. Ea va face obiectul unui proiect de ordonanţă de urgenţă care va fi supus dezbaterii publice şi va fi adoptată de Guvern, dacă la nivelul Guvernului se agreează să fie trecut în legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe. Dacă Guvernul nu va accepta includerea în lege, atunci probabil se va adopta un proiect de lege care va fi dezbătut în Parlament’, a mai afirmat Orban.

Sursa: pressonline.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare