Președintele PNL Ludovic Orban spune că eurodeputații liberali au fost mandatați să susțină candidatura pentru funcția de președinte al Comisiei Europene a Ursulei von der Leyen, fost ministru german al Apărării.
„Mă voi referi la mandatul dat către europarlamentarii Partidului Național Liberal de a fi implicați cu toate resursele de lobby pe care le au la dispoziție, total, în susținerea candidaturii pentru funcția de președinte al Comisiei Europene a doamnei Ursula von der Leyen, care este candidatul Partidului Popular European și care, practic, beneficiază de sprijinul nostru și de implicarea totală în susținerea acestei candidaturi”, a spus Orban.