Orban îi invită pe parlamentarii PSD şi ALDE să voteze moţiunea, dar nu prea i-ar primi în PNL

Preşedintele PNL Ludovic Orban i-a invitat luni pe parlamentarii PSD să voteze pentru moţiunea de cenzură, pentru a „nu rămâne complicii acestui regim toxic”. El a susţinut, la Parlament, că, până la momentul votului asupra moţiunii de cenzură, continuă negocierile individuale cu parlamentari din coaliţia guvernamentală.

„Am demarat procedura moţiunii de cenzură încă din prima săptămână şi ne-am angajat în negocieri cu toate grupurile parlamentare, iar acolo unde nu am putut discuta cu grupuri parlamentare, am purtat negocieri individuale cu parlamentari din zona guvernamentală, respectiv din ALDE şi din PSD. Până la momentul votului aceste discuţii şi negocieri vor continua şi vom cuantifica la vot câte voturi efective va avea moţiunea de cenzură. Le mai adresez, chiar dacă la discuţiile individuale am spus aceste lucruri parlamentarilor PSD şi ALDE cu care am vorbit, le mai adresez public încă un îndemn: aveţi două variante, să vă încetaţi cariera politică, rămânând complicii acestui regim toxic pentru România sau aveţi şansa de a va reabilita în faţa cetăţenilor români, votând moţiunea de cenzură”, a declarat Orban la finalul unei şedinţe a conducerii PNL.

Întrebat dacă îi va primi în PNL pe cei care eventual vor fi daţi afară, Orban a spus: „Cu unii dintre ei chiar am discutat pe această chestiune, cred că mult mai bine pentur ei ar fi să-şi continue cariera in partidele din care fac parte Dacă vor fi daţi afară vom avea discuţii”.

El a afirmat orice parlamentar PSD sau ALDE care va vota moţiunea „va fi cu siguranţă cunoscut”.

Orice parlamentar PSD sau ALDE care va vota moţiunea are şansa să-şi repare imaginea. (…) Depinde de conştiinţa individuală a fiecărui parlamentar dacă va ţine cont de ceea ce vor românii sau dacă va rămâne sluga unui regim care face rău”, a susţinut liderul PNL.

Orban a mai spus că, în ceea ce îl priveşte, „are conştiinţa datoriei împlinite”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare