Orban: În 2016 a reajuns la putere o grupare care este bântuită de fantoma comunismului

Președintele PNL Ludovic Orban spune că alegerile pentru Parlamentul European din acest an sunt „mult mai importante decât toate celelalte alegeri europene pe care le-am avut până astăzi” și, din păcate, în România, în 2016, „a reajuns la putere o grupare care este bântuită de fantoma comunismului și care chiar dacă pare să acționeze în cadrul democratic, de fapt urmărește în mod sistematic să încalce drepturile și libetățile fiecărui român”.

„Această  clică, această camarilă, care nu mi-aș fi imaginat că poate vreodată să ajungă la putere în România, pune în pericol toate  valorile noastre, toate lucrurile pe care le-am câștigat și pune în pericol inclusiv apartenența României la Uniunea Europeană.

În această campanie, prezentând cu adevărat ce vrem să facem pentru România la nivel european, trebuie să punem și degetul pe rană, trebuie să arătăm fiecărui român că atunci când și-a exprimat votul pentru PSD sau ALDE, a greșit grav, pentu că s-a lăsat amăgit, pentru că a crezut în minciunile care au fost spuse de-a lungul campaniei și că de fapt au adus la putere un monstru care face cu totul și cu totul altceva decât a promis în campanie. Trebuie să le arătăm românilor și mai ales acelor categorii sociale care au  votat masiv cu PSD, că au fost mințiți și că partidele de guvernământ și-au bătut joc de ei.

Când mergem la nivelul Uniunii Europene, să știți că nu mergem numai să ne luăm leafa, mergem să ne batem pentru lucruri clare, România să nu piardă niciun euro în exercițiul financiar 2021- 2027, nici pe coeziune, nici pe agricultură, nici pe celelalte forme de finanțare, pentru că avem nevoie de banii europeni pentru a putea dezvolta România și ce ne angajăm în plus, că după ce vom ajunge la guvernare vom asigura absorbția fondurilor europene în proporție  de  100%, vă repet, în proporție de 100%, asumându-ne practic și riscurile aferente”, a spus Orban, Regionala Vest a PNL de la Timișoara

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare