Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că nu va permite niciunui membru de partid să susţină o moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de PNL.
Mai mult decât atât, Orban a declarat că premierul Cîțu nu a întrebat pe nimeni când l-a remaniat pe Stelian Ion, văzându-l responsabil pentru criza actuală din guvern. De asemenea, el a spus că nu va permite niciunui liberal să voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.
Întrebat dacă îl vede responsabil pe Florin Cîțu pentru declanșarea acestei crize, Orban a spus: „Oricine are ochi și minte poate să vadă adevărul în această situație”.
„Atât timp cât sunt preşedintele PNL, nu voi permite niciunui parlamentar PNL să voteze o moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de PNL”, a arătat Orban, într-o declaraţie acordată presei, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PNL.