Orban: Infractorul Dragnea vrea să îl pună în fruntea Băncii Naționale pe infractorul Vâlcov, pentru că e clar că infractorul Vâlcov visează la lingouri de aur

Liderul PNL Ludovic Orban spune că Liviu Dragnea vrea să îl pună pe Darius Vâlcov la conducerea BNR și acuză PSD-ALDE de dezastrul din economie.

„Mesajul Partidului Național Liberal este foarte clar. Singurii vinovați pentru prăbușirea leului, pentru creșterea ROBOR, pentru toate dezechilibrele economice care sunt create în economia românească, sunt cei care guvernează astăzi România, care o fac fie din prostie, fie din ticăloșie, deși încep să cred din ce în ce mai mult că tot ce fac, o fac din ticăloșie , cu rea intenție, împotriva intereselor fundamentale ale României.

  • Singurii vinovați de prăbușirea leului sunt guvernanții, pentru că ei sunt cei care au degenerat deficitul comercial, ei sunt cei care, iată, imediat suntem pe 1 februarie și nu avem o lege a bugetului stat care să fie aprobată, ei scot peste noapte ordonanță peste ordonanță care creează instabilitate, neliniște, agitație  pe toate piețele din România, în special pe domeniul financiar-bancar, ei sunt cei care alungă investitorii, atât investitorii în acțiuni, investitorii de portofoliu cât și investitorii care investesc în producție, în realizarea de capacități de producție, ei sunt aceia care de fapt duc economia românească la sapă de lemn.

Orice atac din partea PSD împotriva BNR nu arată decât un singur lucru, că PSD vrea să pună mâna și pe Banca Națională, că infractorul Dragnea vrea să îl pună în fruntea Băncii Naționale pe infractorul Vâlcov, pentru că e clar că infractorul Vâlcov visează la lingouri de aur de multă vreme”, a spus Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare