Președintele PNL Ludovic Orban a spus, luni că le-a transmis clar colegilor din USR-PUS că răspunderea politică exclusivă pentru menţinerea în funcţie a ministrului sănătății Vlad Voiculescu aparţine partidului care îl susţine.
„În ceea ce ne priveşte, privim extrem de îngrijoraţi la modul în care este gestionat Ministerul Sănătății și atenție, Ministerul Sănătății este unul dintre cele mai încercate ministere în condițiile pandemiei și în condițiile în care ne confruntăm cu cel de-al treilea val al pandemiei.
Exigenţa noastră faţă de modul în care este condus Ministerul Sănătăţii este maximă și de asemenea, și cu asta vreau să lămuresc o problemă despre care sunt convins că mă veți întreba, că noi susţinem foarte clar dreptul premierului ca atunci când consideră că un ministru afectează buna funcţionare a Guvernului, nu-și îndeplinește atribuțiile și nu pune în practică programul de guvernare şi generează situații care pot pune în pericol buna funcţionare a Guvernului, premierul are dreptul constituţional de a propune schimbarea ministrului respectiv.
De asemenea, cred că fiecare dintre formaţiunile politice din coaliţie trebuie să aibă propria evaluarea a miniştrilor şi atunci când un ministru nu îşi face treaba, partidul care l-a propus să fie acela care solicită schimbarea”, a spus Orban.