Președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis un mesaj dur pentru șeful PSD, pe care îl consideră o persoană transfigurată, care nu își mai poate stăpâni nervii.
„Liviu Dragnea a devenit un pericol real și iminent pentru democrația românească, pentru interesele României ca stat membru al UE și NATO. Am avertizat, în urmă cu trei săptămâni, asupra obsesiei bolnăvicioase a acestui individ de a proceda la suspendarea președintelui României, Klaus Iohannis.
Singurul obiectiv al lui Liviu Dragnea este unul strict personal, acela de a se sustrage unei decizii a instanței de judecată și riscului de a ajunge în pușcărie. Pentru acest lucru este dispus să întoarcă întreaga Românie pe dos, considerându-se un „stăpân de cetățeni” și nu reprezentantul acestora. Dovada stă tocmai în faptul că a ajuns să folosească poziția de președinte ale Camerei Deputaților pentru a se sustrage rigorilor legii, falsificând mandatul primit în alegeri, întrucât PSD nu a solicitat, și prin urmare nici nu a primit, girul românilor pentru ceea ce face astăzi.
În democrație, votul prin care cetățenii te învestesc cu încredere nu-ți dă dreptul să faci orice, iar atunci când o majoritate parlamentară consideră astfel nu se poate vorbi decât despre „o dictatură a majorității”.
Astăzi, după confiscarea Parlamentului și Guvernului de către Liviu Dragnea și clica sa, instituția Prezidențială a rămas singura instituție fundamentală, legitimată prin vot de cetățeni, fidelă valorilor democratice și europene. Acest lucru se datorează modului în care președintele Klaus Iohannis a înțeles să-și îndeplinească atribuțiile funcției în care a fost ales de români, în acord cu angajamentele țării noastre ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Majoritatea instituțiilor statului român se află deja în controlul deplin al lui Liviu Dragnea și al PSD, fapt grav ce instituie adevăratul „stat paralel” cu interesele legitime ale românilor.
În ultimele zile, Liviu Dragnea este transfigurat, o persoană care nu-și mai poate stăpâni nervii, rățoindu-se la toți cei care îndrăznesc să-i pună la îndoială realitatea paralelă pe care vrea să le-o inoculeze cetățenilor. Este stupefiantă tirada de amenințări și intimidări la care recurge acest individ căruia rațiunea i-a scăpat de sub control!
Partidul Național Liberal va fi în mod ferm alături de președintele Klaus Iohannis, apărând în mod neechivoc democrația clădită în această țară în anii scurși de la Revoluție. PNL va folosi toate pârghiile de care dispune pentru a menține parcursul occidental al României.
Îi avertizez, încă o dată, pe parlamentarii PSD și ALDE să nu intre în jocul iresponsabil și lipsit de rațiune al lui Liviu Dragnea. Dacă acum au uitat de cetățenii pe care îi reprezintă, să aibă în vedere măcar faptul că se vor afla din nou în fața alegătorilor, pe care nu-i vor mai putea păcăli”, a transmis Orban.