Orban, mesaj clar către premierul Cîțu: Nu poate să se folosească în campania internă pentru preşedinţia PNL de fondurile alocate de la guvern comunităţilor locale

Consiliul Naţional al PNL a decis, duminică, data Congresului partidului în 25 septembrie şi a ales comisia pentru organizarea acestui Congres care va fi condusă de Theodor Stolojan.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat după şedinţa Consiliului Naţional care a stabilit data Congresului în 25 septembrie, că premierul Cîţu nu poate să se folosească în campania internă pentru preşedinţia PNL de fondurile alocate de la guvern comunităţilor locale.

Orban a mai spus că este posibilă intrarea în cursă şi a celui de-al treilea candidat la preşedinţia PNL.

„Am salutat intrarea în cursă a lui Florin Cîţu. Va fi o competiţie interesantă, o competiţie de viziuni, de proiecte, de obiective care sunt convins că vor face bine Partidului Naţional Liberal şi că membrii Partidului Naţional Liberal au de unde alege”, a afirmat duminică Orban, după şedinţa Consiliului Naţional al PNL.

Întrebat în legătură cu mesajul transmis de premierul Florin Cîţu aleşilor locali privind alocarea de fonduri de la Guvern şi dacă acest lucru este un avantaj pentru acesta în cursa pentru preşedinţia PNL, Orban a apreciat că este „un mesaj corect”.

„Dezvoltarea comunităţilor locale este un obiectiv fundamental pentru Partidul Naţional Liberal. Pentru dezvoltarea comunităţilor locale este nevoie de sprijin de la nivel guvernamental, este nevoie de sprijin pentru a obţine fonduri europene pentru proiectele de dezvoltare locală. (…)Eu cred că membrii Partidului Naţional Liberal vor decide conducerea Partidului Naţional Liberal conform propriilor evaluări, propriului discernământ şi ei ştiu că indiferent cine este preşedintele Partidului Naţional Liberal, premierul Partidului Naţional Liberal, Partidul Naţional Liberal a fost un partid dedicat dezvoltării, modernizării, un partid care a susţinut proiectele comunităţilor locale”, a adăugat Orban.

Întrebat dacă se teme că premierul Florin Cîţu se va folosi de fondurile publice, cum ar fi cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru a-şi face campanie pentru Congresul PNL, Orban a spus că prim ministrul nu poate face acest lucru.

„După părerea mea, nu poate să facă lucrul acesta. Alocările de fonduri din PNRR, alocările de fonduri din exerciţiul financiar 2021-2027, alocările din Just Transition Fund, alocările din fondurile de modernizare, în realitate sunt fonduri europene pe care România le accesează, se fac în baza unor regulamente, a unor reguli foarte stricte, pe baza unor competiţii de proiecte şi cei care au capacitatea de a scrie proiecte ei câştigă finanţarea pe aceste proiecte„, a adăugat Orban.

  • Acesta a menţionat că este posibilă apariţia unui al treilea candidat la preşedinţia PNL.

„Este posibil. PNL este un partid democratic, un partid în care nimeni nu a fost descurajat să candideze dacă are o ofertă serioasă pentru conducerea PNL. Mie personal nu mi-a fost niciodată teamă de competiţie. (…) La Congresul PNL vor participa 5.000 de delegaţi. Opţiunea celor 5.000 de delegaţi va fi stabilită pe baza ofertelor, pe baza, cum să spun, istoricului pe care îl avem fiecare dintre cei doi candidaţi şi, de asemenea, va fi stabilită şi în funcţie de opţiunea celor 200.000 de membri ai PNL, pentru că un delegat trebuie să reprezinte nişte opţiuni în momentul în care este stabilit ca delegat. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să fie o democraţie cât se poate de clară, alegeri libere, oamenii să-şi exprime opţiunile conform propriilor evaluări şi să fie ales cel mai bun”, a spus Ludovic Orban.

Orban a adăugat că a fost întotdeauna aproape de membrii simpli ai PNL, de primari, de consilierii locali, de toţi reprezentanţii în administraţia centrală, locală, de parlamentari.

„Întotdeauna mi-am întemeiat campania nu doar pe o campanie electorală de 45 de zile. Eu sunt la dispoziţia românilor în general şi a membrilor PNL aproape de fiecare dată când mi se cere sprijinul”, a mai spus Ludovic Orban, menţionând că nu se pot face evaluări, în acest moment, în privinţa susţinerii filialelor partidului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare