Orban: NU se redeschid terasele din 15 mai 2020

Terasele nu se redeschid din 15 mai, dar, dacă „oamenii se vor comporta responsabil”, acestea vor fi redeschise, a declarat vineri premierul Ludovic Orban.

”În măsura în care până la 1 iunie nu vom înregistra o creştere semnificativă a numărului de cazuri vor urma următoarele măsuri de relaxare pe care le-am gândit şi aceasta, încă o dată, în funcţie de evaluările de risc epidemiologic. Nu s-a dat drumul la terase din data de 15 mai. Dar, mai ales că se face vreme frumoasă, în condiţiile în care putem să găsim nişte soluţii prin care să reducem riscul de transmitere a virusului, se poate da drumul la terase. Şi în timp, gradual, în măsura în care oamenii se comportă responsabil, oamenii respectă regulile, înţeleg care sunt toate metodele de transmitere a virusului şi iau atitudinea corectă pentru a se proteja sau pentru a-i proteja şi pe ceilalţi, uşor, uşor o să revenim la normalitate”, a declarat Orban, aflat într-o vizită la Sebeş.

El a adăugat că, după o perioadă în care va fi o campanie de informare, dacă cineva nu va respecta regulile vor fi date amenzi.

„Deocamdată riscă o mustrare, un avertisment. Îi îndemn pe cetăţenii români să respecte toate normele, toate recomandările, că nu le-am făcut că aşa am vrut noi. Aceste norme sunt instituite nu numai în România, ci în foarte multe ţări”, a spus Orban.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare