Premierul Ludovic Orban a declarat luni, la Parlament, că nu doreşte să demisioneze pentru a se ajunge la alegeri anticipate.
- El a adăugat că cel mai bine este ca Guvernul să aibă un sprijin parlamentar stabil, care să suporte “marile reforme” care trebuie realizate.
“Dacă măsurile pe care le adoptăm îi enervează foarte tare pe pesedişti şi pe alţi parlamentari, ei pot să ne dea jos. Singurul lucru pe care noi l-am stabilit clar este acela că în cazul în care se strânge o majoritate contrareformistă, antidemocratică şi împotriva reformelor economice şi a orientării strategice pe care o dă actualul guvern, dacă se va strânge o majoritate, cu certitudine PNL nu va vota învestirea niciunui guvern, astfel încât să ajungem la anticipate”, a afirmat Orban.
El s-a arătat foarte mulţumit de activitatea miniştrilor, respectiv de cea a ministrului sănătăţii, Victor Costache.
„Sunt foarte mulţumit de activitatea miniştrilor. Eu i-am evaluat într-o perioadă destul de lungă, sunt oameni a căror carieră, al căror background profesional este greu de pus în discuţie, sunt oameni corecţi, oameni cinstiţi şi oameni muncitori, oameni care fac tot ce depinde de ei ca să fie realizat programul de guvernare şi să îmbunătăţească funcţionarea domeniilor pe care le coordonează. Sunt foarte mulţumit de activitatea miniştrilor. (…)
Toţi cei care vor să fie operaţi de domnul doctor (n.r. – Victor Costache), un renumit chirurg, îşi exprimă ei preferinţa de a fi operaţi de către domnul ministru. El nu operează în zilele de muncă, ci în cele de weekend. Dacă a existat probabil o urgenţă şi a fost solicitat în mod expres şi nu exista alt medic chirurg, probabil a luat decizia, dar trebuie verificate toate informaţiile astea. Eu cred că salvarea vieţii sau sănătatea pacienţilor pe care îi operează domnul ministru al Sănătăţii sunt foarte importante”, a susţinut premierul.